Accident grav, cu descarcerare, în județul Tulcea. Un tânăr a murit, alți trei sunt răniți
- Feri Predescu
- 20 octombrie 2018, 19:50
Un tânăr, de 25 de ani, și-a pierdut viața și alți trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoutilitara în care se aflau a fost distrusă în urma impactului cu un pom. Pentru descarcerarea victimelor a fost nevoie de ajutorul echipajelor de la ISU Tulcea, la fața locului ajungând trei ambulanțe, un elicopter și echipaje de poliție.
Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați, în această după amiază, să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs între localitățile Nalbant și Nicolae Bălcescu, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu. În accident a fost implicată o autoutilitară în care se aflau patru bărbați. Șase subofițeri au acționat cu o autospecailă de descarcerare grea și o ambulanță SMURD, fiind solicitat și elicopterul medical.
La fața locului salvatorii au constatat că șoferul are răni produse de centura de siguranță, fiind preluat de o ambulanță. O persoană era teafără, dar celelalte două victime erau în stare gravă. Una dintre ele, un bărbat de 38 de ani, a fost transportat de ambulanță. Pentru tânărul de 25 de ani, aflat în stop cardio-respirator, a fost solicitat sprijinul aerian. Elicopterul a aterizat, dar din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind pronunțat decesul.