„MERIȚI să te sui în TREN?” - Big Data Big Brother - China devine prima DICTATURĂ DIGITALĂ din lume
- Radu Pădure
- 12 octombrie 2018, 16:20
Cetățenii chinezi sunt supravegheați la sânge și li se acordă note de bună purtare. Dacă supără Partidul, își pierd pe rând toate drepturile.
O senzațională analiză semnată de Gordon G. Chang pentru Gatestone Institute.
Până în 2020, autoritățile chineze intenționează instalarea în toată țara a 626 de milioane de camere de supraveghere. Acestea vor contribui, alături de alte instrumente, la alimentarea cu informații a unui „sistem de credit social” național.
Acest sistem, prevăzut să fie finalizat peste doi ani, va acorda fiecărui cetățean chinez o notă reactualizată în timp real privind comportamentele sale sociale observate. Astfel, persoană surprinsă că nu traversează pe zebră se va trezi cu nota scăzută.
Ambițiile autorităților depășesc cu mult intenția de a impune respectarea regulilor de circulație. Ele își doresc mai ales să îi determine pe cetățeni să respecte cerințele Partidului Comunist.
Altfel zis, guvernul pare hotărât să creeze ceea ce The Economist a numit „primul stat totalitar digital din lume”.
Odată perfecționat, acest sistem de credit social va fi extins și la companiile străine și private.
În prezent, în China funcționează mai bine de o duzină de listenegre, iar în peste treizeci de localități se aplică experimental sisteme de acordare a notelor pentru creditul social. Unele dintre aceste sisteme au eșuat lamentabil. Altele, precum cel din Rongcheng, în provincia Shandong, sunt prezentate ca reușite.
La Rongcheng, fiecare locuitor este creditat cu 1000 de puncte și, în funcție de evoluția notei sale, este clasificat de la A+++ la D. Sistemul a avut un impact semnificativ: oricât de uimitor ar părea în China, mașinile opresc la trecerile de pietoni.
Șoferii acordă prioritate pietonilor pentru că locuitorii acestui oraș, așa cum arată revista Foreign Policy, au „adoptat” sistemul de credit social. Unii dintre liderii locali sunt atât de încântați de sistem încât au creat micro-sisteme de notare în școli, spitale și în cartiere.
Însă poate fi extins la nivelul întregii Chine un sistem care funcționează la nivelul unei aglomerări urbane? Pe măsură ce tehnologia progresează și bazele de date proliferează, micile programe experimentale și listele naționale amenință să fuzioneze într-un singur sistem național. Guvernul a început deja să-și implementeze „platforma unificată de operațiuni”, care regrupează datele provenind din diverse surse, precum camerele de supraveghere, controalele de identitate și așa-numitele „wifi sniffers” (pirați cibernetici).
Cum va arăta produsul final? „Nu va fi o plaformă comună unde introduci un element de identificare pentru a obține un scor unic cu trei cifre care îți va decide tot restul vieții”, scrie Foreign Policy.
În ciuda siguranței afișate de revistă, această platformă unificată pare să fie exact obiectivul conducătorilor chinezi. Unii recunosc asta fățiș: este vorba de „a autoriza persoanele de încredere să circule peste tot sub soare și de a face dificilă orice deplasare a celor discreditați”.
Această descriere nu exagerează cu nimic. Funcționarii l-au împiedicat pe jurnalistul Liu Hu să se suie în avion din cauza scorului său slab. Global Times, un ziar în engleză al grupului „Cotidianul Poporului”, organ al Partidului Comunist Chinez, relata că la sfârșitul lunii aprilie 2018, autoritățile au blocat 11,14 milioane de persoane să zboare cu avionul și 4,25 de milioane de persoane să călătorească cu trenurile de mare viteză.
Funcționarii chinezi folosesc aceste liste negre la ceva mai mult decât la controlul deplasărilor pe liniile aeriene și ferate. „Nu pot cumpăra un apartament. Copilul meu nu poate să meargă la o școală particulară”, a declarat Liu. „Lista apasă asupra fiecărui act din viața ta.”
Acest sistem conferă partidului comunist puterea de a controla comportamentele folosind sistemul biciului și al zăhărelului. Iar finalitatea sa amenință să fie nemiloasă. Hu Yunchun, fost director adjunct al centrului de cercetări privind dezvoltarea Consiliului de Stat, a declarat cu ocazia unui seminar la Beijing în luna mai, că sistemul de credit social trebuie astfel folosit pentru „a aduce la faliment pe discreditați”. „Dacă costul discreditării nu crește treptat, aceasta ar duce la încurajarea comportamentelor deviante”, a declarat Hu. „Ceea ce ar face sistemul inoperant.”
Nu toți funcționarii au o atitudine atât de agresivă, dar, după cum remarcă Zhu Zhenpheng de la Academia de Științe Sociale a Chinei, toți sunt de acord că „discreditații trebuie sancționați”.
Președintele Xi Jinping, decidentul final, a arătat cu claritate că reabilitarea nu este inclusă în sistem. „S-a dovedit nedemn de încredere o dată, trebuie împiedicat toată viața”, ar fi zis liderul chinez.
Cum arată o țară în care doar persoanele considerate conforme sunt autorizate să se suie în avion sau să primească avantaje sociale? Nimeni nu știe foarte bine, deoarece nici un guvern până acum nu a dispus de o asemenea putere de evaluare – și de constrângere – în timp real asupra fiecărui cetățean în parte.
Niciodată până acum, în sânul Republicii Populare Chineze, un guvern nu a constituit atâtea fișiere meticuloase nici atâtea baza de date cărora puterea informatică și inteligența artificială le conferă capacități extraordonare.
Beijingul este pe punctul de a-și extinde sistemul de credit social – creat pentru un control mai bun al companiilor naționale – și la companiile străine. Amintim că anul acesta liderii chinezi au obligat reprezentanții industriei turistice mondiale – lanțuri hoteliere și companii aeriene – să integreze Taiwanul în Republica chineză. Și-au arătat astfel capacitatea de a intimida și de a pedepsi.
Odată ce sistemul de credit social va deveni operațional în China, va mai rămâne doar un pas până ce elementele ne-chineze vor fi incluse în acest sistem și de a extinde totalitarismul lui Xi asupra lumii întregi.
În democrațiile liberale se cunoaște că noile tehnologii au un potențial totalitar. Este devărat și că regimurile autoritare, cele care nu recunosc dreptul la viață privată, nu au nici un fel de scrupule în a colecta, analiza și utiliza date care se pot dovedi utile în aplicațiile de inteligență artificială.
Desigur, un guvern demoicratic poate elabora o listă de persoane cărora ar dori să le interzică accesul în avion, dar nimeni nu ar îndrăzni să se gândească la un sistem de credit social precum cel la care XI Jinping lucrează pentru a-l implementa.
Liderii chinezi sunt de mult timp obsedați de aceste idei, de vreme ce, încă din 1995, Jiang Zemin făcea apel la „informatizare, automatizare și supraveghere”, nu sunt decât la începutul acțiunilor lor. Ținâdn cont de puterea informațională de care dispun astăzi, ei ar putea face ca orice gest de neascultare să fie practic imposibil.
Tehnologia ar putea chiar să facă să fie „perimată” democrația liberală și economia de piață, scrie Yuval Noah Harari, profesor la Universitatea ebraică de la Ierusalim în The Atlantic. „Principalul handicap al regimurilor totalitare din secolul XX – dorința de a concentra toate informațiile și puterea într-un singur loc – ar putea deveni un avantaj decisiv în secolul XXI”, scrie el.
Tehnologia îi coinferă unui stat cu un partid unic precum China posibilitatea de a reprima cu eficiență poporul. Sistemul de credit social este dovada.
Totuși ne este permis să ne gândim că comuniștii chinezi își vor atinge limitele. Experimentele legate de creditul social arată că funcționarii sunt propriii lor dușmani. Sistemul de credi social din districtul Suining, în provincia Jiangsu, s-a soldat din această cauză cu un eșec:
„Cetățenii și presa de stat l-au criticat pentru criteriile sale aparent injuste și arbitrare. Un ziar al Partidului a comparat sistemul cu cel de acordare a certificatelor de „bun cetățean” de către inamic în timpul războiului.” (Foreign Policy)
Sistemul de la Rongcheng a avut mai mult succes pentru că amploarea sa a fost relativ modestă.
Xi Jinping nu va fi la fel de timid ca funcționarii de la Rongcheng. El este convins că partidul trebuie să dețină controlul absolut asupra societății și că el personal trebuie să dețină controlul absolut asupra partidului.
Este puțin probabil ca sistemul de credit social, pe care de a fi implementat să nu includă criterii politice. Autoritățile chineze au început deja să folosească inteligența artificială pentru a prevedea comportamentele anti-partid.
Xi Jinping este prezentat adesea ca un lider autoritar. În realitate, controlul în stilul lui Mao pe care dorește să-l exercite în toate aspectele societății chineze fac din el un lider totalitar, care împinge China la dictatură.
Marea întrebare este dacă chinezii, din ce înc e mai tentați să se elibereze de constrângerile pe care partidul li le impune vor accepta viziunea globală a lui Xi. În cursul ultimelor luni, multe categorii au ieșit în stradă: șoferii de camion au manifestat împotriva taxelor și a creșterilor de prețuri, veteranii din armată au manifestat pentru pensiile lor, investitorii au blocat clădirile administrative pentru a-și recupera banii de care fuseseră spoliați, musulmanii încercuiesc moscheile pentru a împiedica demolarea acestora, iar părinții protestează față de flagelul vaccinurilor falsificate.
Liderii chinezi că sistemul de credit social va ucide din față toate aceste manifestații și orice alte expresii ale nemulțumirii populare.
Să sperăm că poporul chinez nu va descuraja. Ținând cont de ambițiile Partidului Comunist, întreaga lume, din China și din afara ei, are interesul ca totalitarismul digital de la Beijing să eșueze.