Achiziţie de sute de milioane de dolari. Cât aur a cumpărat Polonia în numai două luni

Achiziţie de sute de milioane de dolari. Cât aur a cumpărat Polonia în numai două luni

Nouă tone de aur a cumpărat Polonia în numai două luni din acest an, iulie şi august.

Este una dintre cele mai mari achiziţii de metal preţios făcută de o ţară a UE, arată Bloomberg, citat de Agerpres.

Polonia cumpără într+un moment în care preţul aurului e scăzut. Această ţară nu a făcut însă comentarii oficiale despre preţioasa ei rezervă.

"Managementul rezervelor NBP este bazat pe diversificare. Poate că criteriul de bază a fost preţul scăzut al aurului, combinat cu aşteptările pentru o inflaţie globală mai mare", consider Marcin Mazurek, economist şef al mBank SA.

Consiliul Mondial al Aurului şi Fondul Monetar Internaţional arată că rezervele de aur ale Poloniei sunt cele mai mari de după 1983. Cu toate acestea, ţara nu se află între primii 30 de deţinători mondaili de ai metalului auriu.

Se ştie doar că recenta achiziţie a Poloniei s+ar ridica la suma de 335 de milioane de dolari.

Polonia are practic acelaşi gen de politică, precum alte bănci centrale. Cel mai bun exemplu este al Rusiei, considerată cel mai mare cumpărător de aur din lume.

Băncile centrale din Kazahstan, Filipine şi India au cumpărat şi ele aur în acest an.

"Băncile centrale au trei obiective când este vorba de rezervele lor: să îşi ţină activele sigure, să îşi ţină activele lichide şi să genereze randamente. Aurul poate ajuta la îndeplinirea tuturor acestor trei obiective", arată Natalie Dempster, director în cadrul Consiliului Mondial al Aurului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News