LAZĂR: Îngrijorarea lui Timmermans este şi îngrijorarea magistraţilor români

LAZĂR: Îngrijorarea lui Timmermans este şi îngrijorarea magistraţilor români

Augustin Lazăr a declarat marţi că îngrijorarea exprimată de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, este şi îngrijorarea magistraţilor români în legătură cu modul în care au evoluat lucrurile şi presiunea care se resimte asupra instituţiilor judiciare.

„Declaraţiile au fost date în contextul în care sistemul judiciar românesc este examinat, evaluat periodic, în legătură cu modul în care îşi îndeplineşte obligaţiile pe care şi le-a asumat prin tratatul de aderare, nişte obligaţii care sunt examinate prin MCV. De altfel, în aceste zile, experţii Comisiei Europene vin să evalueze stadiul, modul în care s-au respectat obligaţiile respective. Am văzut îngrijorarea prim-vicepreşedintelui Timmermans. De fapt, este şi îngrijorarea magistraţilor români în legătură cu modul cum au evoluat lucrurile, în mod deosebit această presiune se resimte asupra instituţiilor judiciare româneşti. Noi suntem la datorie şi ne facem datoria”, a declarat Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.

Augustin Lazăr a făcut referire şi la raportul de evaluare a activităţii sale, care ar putea fi făcut public, săptămâna viitoare, de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„Eu sunt evaluat de 36 de ani. Am avut numai calificativul foarte bine. Întotdeauna mi-am făcut datoria aşa cum prevede fişa postului de procuror şi aceasta mi-a permis să evoluez până la această funcţie de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi. Întotdeauna m-am străduit să îmi îndeplinesc atribuţiile cu profesionalism şi onestitate”, a adăugat Procurorul General.