Prea puține aplauze și recunoaștere a meritelor pentru cei care au servit țara în teatrele de război. Comparativ cu modelul american, militarii noștri nu beneficiază de recunoștința deplină a statului atunci când se întorc acasă răniți, invalizi sau cu Tulburarea de Stres PostTraumatic (TSPT). În același timp, NATO cere soldați români, apreciindu-i ca fiind unii dintre cei mai buni profesioniști în acțiuni de protecție și menținere a păcii, ideali de trimis în linia întâi de luptă. Iar remunerația lor e net inferioară altor detașamente din țările europene. Despre necesitatea recunoașterii și implementării unui sistem de ajutor multidisciplinar pentru cei suferinzi, ne-a vorbit și comandantul Spitalului Militar din Capitală, generalul Florentina Ioniță.

Servirea patriei a lăsat întodeauna multă suferință în urma sa, pornind de la războaiele în care România a plătit libertatea cu mult sânge, până la zonele de conflict unde soldații noștri adună handicapuri grave, traume și boli profesionale, unele recunoscute, altele nu. Familiile lor rămân să suporte din mica agoniseală cioturile rămase din ostașii care au fost. Mândria portului de uniformă militară a veteranilor de război rămâne, deși e ruptă, tocită și pătată, pentru că eroii români își dau pensiile pe medicamente și tratamente care să-i facă oameni din nou.

Și totuși, salutul lor milităresc, luat chiar și în derâdere de semenii civili care nu-și pot imagina condițiile dure și dedicația necesară pentru a săvârși astfel de acțiuni, rămâne simbolul suprem al dedicației pentru țara și meseria lor.

Militar român: „Când e vizibil handicapul, lumea înțelege. Când îți pierzi mințile, lumea fuge”

Pe lângă partea financiară, militarii români își pierd deseori și familiile, adică pe cei pentru care s-au dus la război, pentru siguranța cărora au luptat. Un copil nu poate înțelege manifestările „tulburării de stres posttraumatic”, cei din jur se simt neputincioși și lipsiți de expicații medicale. Un militar activ, cu multe misiuni în teatrele de război, explică importanța recunoașterii acestui sindrom și care este amploarea lui: „În ultimii ani acest diagnostic nu a fost unul rar întâlnit printre militarii români. Totodată, e un subiect sensibil, nu avem permisiunea de a discuta fără autorizație din partea MApN despre asta. Deși au fost persoane care au vrut să expună problema, răspunsul a fost de genul «bine că ați mai descoperit voi o boală». În orice caz, acest sindrom este deseori ca un handicap fizic, te duce în imposibilitatea de a mai lucra, de a avea grijă de familia ta și au fost cazuri deja cunoscute în care această tulburare a provocat tragedii”, ne-a mărturisit militarul.

Într-o mică proporție, această tulburare afectează aproape toți militarii reîntorși de pe front, inclusiv pe cadrele medicale ajunse acolo. O explozie, o alarmă, imaginile însângerate ale războiului, toate lasă sechele la nivel psihic. Majoritatea trece peste aceste amintiri, prin sprijinul familiei sau prin terapie. Însă rămâne și un număr de cadre militare încarcerați într-o boală care nu le mai permite să lucreze, iar statul nu-i pensionează pentru că nu recunoaște această tulburare în nomencalatorul bolilor care te fac inapt pentru a activa în serviciul militar.

 

Generalul Florentina Ioniță va schimba soarta acestor soldați: „S-a început construirea unui spital dedicat”

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București reprezintă o a doua casă pentru mulți soldați români. Aici sunt tratați cu respectul cuvenit și introduși în mediul riguros al armatei, pe care aceștia îl caută și îl apreciază. Medicii militari înțeleg în profunzime bolile profesionale ale camarazilor lor și sacrificiul făcut pe front sau în poligoanele de antrenament ale României.

Generalul Florentina Ioniță, comandantul spitalului, conduce unitatea spitalicească cu verticalitate și cu compasiune față de veteranii și militarii noștri. În acest sens, generalul Ioniță a conceput, împreună cu colegii ei, și a obținut aprobarea de a construi un corp de spital destinat în special celor reîntorși de pe front. „Un loc unde să li se dea a doua șansă și un loc unde să simtă că și țara e alături de ei și le e recunoscătoare pentru sacrificiile lor”, spune generalul.

 

EVZ: E prima clinică de acest gen?

Gen. Florentina Ioniță: A fost înființat în anul 2016. Exista un compartiment înainte, dar am simțit nevoia să creștem ca structură pentru că problematica este mult mai complexă.

- Primiți și militari străini?

- Da, când este cazul. Am avut niște militari din Ucraina. Noi fiind parte NATO, am devenit spital de ROL IV, cu afecțiuni mai grave, adică de destinație finală pentru militari. Ne ocupăm de orice afecțiune survenită la nivel de poligoane sau baze militare din România, iar asta include și bazele militare străine.

- Cei răniți în Afghanistan, Irak, ajung tot aici?

- Ne ocupăm și de militarii răniți în teatrele de război. Ei au în Afganistan, de exemplu, spital cu ROL I, II și III, iar cei de acolo stabilesc dacă militarii trebuie să meargă într-un spital ROL IV, adică atunci când condiția lor este gravă. Dacă ajunge la noi, devine pacient în cadrul Centrului de asistență medicală, iar aici începe un protocol de lungă durată pentru recuperare. Anual sunt chemați pentru reevaluare, se supun procedurilor de schimbare a protezelor dacă este cazul.

- Acești oameni au nevoie și de o adaptare specială...

- Au nevoie, da. Cu partea psihologică trebuie lucrat mai mult. Centrele militare au psiholog, avem și noi, însă trebuie să coroborăm acțiuni care să găsească cele mai bune soluții pentru Tulburarea de Stres PostTraumatic, care este recunoscută și la noi, dar fiind la început de drum în diagnosticarea și prevenția ei, mai e nevoie de lucru. Acest sindrom nu a fost rapid identificat și recunoscut ca o afecțiune, dar s-a dovedit că el există. În alte țări NATO este foarte cunoscut, la noi mai puțin. La nivel de Minister, există un centru psihologic dedicat, condus de col. Vasile Marineanu, șef Centru Psihologic al Armatei. Specialiștii din cadrul său lucrează la stabilirea unor programe de prevenire și de tratare, la nivel NATO. Medicii militari români au deja un bagaj de cunoștințe în acest sens, acumulat inclusiv prin participarea la congrese și simpozioane de specialitate. Dar cunoștințele teoretice nu sunt suficiente dacă vorbim despre acest diagnostic, trebuie să ai și o experiență clinică, bazată pe un anumit număr de cazuri pe care le-ai evaluat și tratat. Dorința aceasta de a schimba în bine calitatea vieții camarazilor răniți în teatrele de operații este unul dintre argumentele care au stat la baza intensificării cooperării cu spitalele militare NATO, din Europa, Israel și SUA, iar pentru a avea experiență în tratarea patologiilor asociate traumelor de război, am avut, începând de anul trecut, o serie de vizite, alături de medici din cadrul Centrului de Asistență Medicală Multidisciplinară pentru Militarii Răniți în Teatrele de Operații. Lucrurile nu se vor opri aici, pentru că luăm în calcul și trimiterea la specializare a celor mai tineri membri din corpul nostru medico-militar.

- Poate nu am avut nici atât de multe echipe trimise și, deci, nici atât de multe cazuri de TSPT, nu?

- Exact, au fost mai puțini și cei care au avut nu au conștientizat, au găsit însă metode să menajeze situația. Slavă Domnului au fost cazuri puține, izolate, dar acum, conștientizând că există și conștientizând efectele lui, vom investi foarte mult în prevenție, adică informăm militarii despre posibilitatea apariției lui și simptomele pe care trebuie să le cunoască atât ei, cât și familiile lor.

 

O să fie gata în 4 ani

- Cât de important este ca statul să investească în menajamentul forței militare?

- Gradul de instruire al armatei crește progesiv. Militarii noștri sunt selectați să meargă în teatrele de război prin teste foarte dure. Acești oameni au multiple aptitudini speciale. Evaluarea lor este foarte strictă și complexă, iar asta nu poate să însemne decât că sunt valori. Apoi, aceștia sunt un altfel de ambasadori ai României, ei ne reprezintă într-o mulțime de alți specialiști. Fac un sacrificiu enorm pentru țară și sunt și foarte apreciați în domeniu.

- Ce poate statul să facă pentru diagnosticarea și recuperarea lor?

- Avem un proiect demarat de extrindere și modernizarea a Spitalului Militar: o să construim o clădire specială pentru partea de acut a spitalului, o să fie o clădire de 14-15 etaje. Tot ce înseamnă urgență, parte chirurgicală, acut, va fi acolo, în acest bloc nou. Aceasta este cea mai mare și cea mai importantă schimbare a spitalului de după 1977. În această clădire nouă se va înființa și un centru de recuperare, care va avea un etaj dedicat numai pentru militarii răniți în teatrele de operațiuni. Partea de cronic, clădirile vechi ale spitalului care sunt încadrate ca monument și pentru care avem un plan de refacere, de consolidare și reparații capitale, step by step, clădire cu clădire... Când se va finaliza noul bloc intenționăm să dezvoltăm o componentă care până acum nu s-a regăsit în sistemul medical militar, și anume îngrijiri paleative. Pentru că automat oamenii îmbătrânesc, militarii și aparținătorii lor... Este o mare problemă că aceste centre nu există, îngrijirile paleative fiind de o importanță însemnată.

- În cât timp credeți că se va finaliza proiectul?

- Pentru acest proiect s-au alocat bani de la MApN, acum s-a ridicat studiul de pefezabilitate și fezabilitate care ar dura cam un an, apoi proiectul încă 6 luni, iar execuția cam un an și jumătate. Teoretic, dacă lucrurile merg foarte bine și firmele vor da dovadă de seriozitate, în maximum patru ani ar trebui să fie gata. Noi așa sperăm! Vreau să vă mai spun ceva... La acest proiect au muncit toți colegii mei, fiecare a contribuit, toți am jonglat cu idei, cum ar vedea fiecare acest corp nou. Armata e totuși ca o familie, în care avem grijă de frații noștri.

 

Spitalul a fost pus strategic, lângă Gara de Nord

- Când ați început să vă gândiți la acest proiect?

- E clar că ne gândeam că spitalul trebuie modernizat, ne gândeam dacă acest spital trebuie să rămână aici sau trebuie să plecăm cu el în altă parte. Dar având în vedere că aceste 10 hectare de spital au fost date prin act domnesc și a fost pus strategic aici, lângă Gara de Nord, aproape de centrul Bucureștiului... În final am ajuns la concluzia că în acest moment este foarte bine să valorificăm ce avem aici. Avem niște clădiri deosebite, avem un parc. Să ai un hectar de parc în mijlocul Bucureștiului este rarisim și un fapt foarte apreciat de pacienți. Deci ideea unui nou spital a fost întotdeauna, mereu am vrut să ne modernizăm.

- Comparativ cu alte spitale militare, cum stăm la acest capitol?

- Am văzut cum se pune problema în alte spitale din lume. Am avut ce să văd. Din punct de vedere al infrastructurii, lucrurile sunt foarte bine gândite. Dar din punct de vedere al aparaturii și a pregătirii medicilor suntem la nivelul oricărui spital. Am face față cu brio oricărei situații, la fel care oricare alt spital din afară.

 - Și din punct de vedere al numărului de personal?

 - Avem specialități deficitare. Deși noi scoatem posturi la concurs, nu se prezintă nimeni. Neurochirurgie, terapie intensivă, medicină de urgență, radiologie intervențională.

- Ne-au plecat mulți medici în afară și acesta ar fi motivul?

- Nu neapărat. E vorba de specialitățile pe care și le aleg viitorii medici. La chirurgie sunt șase pe loc, la alte specialități abia apare un candidat. Totodată, noi avem la medicină niște studenți foarte buni, sunt inteligenți, dar există dorința de perfecționare și aici trebuie să lucrăm și să le asigurăm această posibilitate. Să se perfecționeze și să profeseze în acest sens. Eu ca manager nu-i las pe medici să stea în zona de confort, de altfel nici eu nu stau și îi îndemn și le ofer condiții pentru perfecționare și exercitarea abilităților lor. Și facem o echipă foarte bună!

 

Retrăiesc momentele terifi ante zile întregi, fără oprire

Corina Ica Macicaș, psiholog militar la Centrul de investigații sociocomportamentale al MApN, ce este stresul posttraumatic. „Elementul esenţial al tulburării de stres posttraumatic constă în dezvoltarea unor simptome caracteristice, după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice, care depăşesc capacitatea oamenilor de a le face faţă, şi care presupun trăirea unor sentimente de frică intensă sau neajutorare. Diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic poate fi pus doar dacă simptomele sunt prezente pentru mai mult de o lună”, explică specialistul. „Evenimentele traumatice ce presupun ameninţarea directă a propriei vieţi includ expunerea la război, în calitate de combatant sau de civil, agresiunea fizică sau ameninţarea cu aceasta, violenţa sexuală concretă sau ameninţarea cu aceasta, răpirea, luarea ca ostatic, atacul terorist, tortura, încarcerarea ca prizonier de război, dezastrele naturale sau provocate de om şi accidentele rutiere grave.

În contextul creşterii numărului de misiuni la care militarii participă de-a lungul carierei, expunerea directă la experienţe traumatice în timpul operaţiunilor militare reprezintă cea mai vehiculată cauză a stresului posttraumatic. Deşi expunerea la pericol a primit cea mai mare atenţie în literatura de specialitate, există o serie de factori asociaţi mediului, de intensitate mai redusă, care facilitează apariţia manifestărilor disfuncţionale: condiţiile de mediu, creşterea numărului de ore de muncă, programul de lucru imprevizibil, condiţiile de somn sau hrană deficitare, lipsa intimităţii”, explică psihologul militar.

„Este vina mea că insurgenţii au deschis focul asupra noastră”

„Un exemplu de retrăire uzual îl constituie visurile neplăcute ce reiau evenimentul în sine. În timpul acestor retrăiri, ce pot dura de la câteva secunde la câteva ore sau chiar zile, aspecte ale evenimentului sunt rememorate, iar persoana în cauză se comportă ca şi cum evenimentul ar avea loc în momentul respectiv. În plan cognitiv, apar dificultăţile de concentrare, inclusiv dificultatea de a-şi aminti informaţii obişnuite sau de a duce la îndeplinire unele sarcini specifice, de exemplu îi este greu să urmărească o conversaţie pentru o perioadă mai lungă de timp.

Această afectare, din planul cognitiv, poate fi dublată de apariţia unor interpretări eronate ale cauzelor evenimentului traumatic care determină autoblamarea sau învinovăţirea celorlalţi (de exemplu, `Este vina mea că insurgenţii au deschis focul asupra noastră~. În plan emoţional, poate apărea o stare de dispoziţie negativă persistentă, caracterizată de groază, furie, sentimente de vinovăţie”.

De asemenea, se pot angaja în comportamente nechibzuite sau autodistructive, cum ar fi şofatul periculos, consumul excesiv de alcool sau de droguri sau comportamentul automutilant ori suicidar. În cele mai multe situaţii, indivizii prezintă combinaţii ale acestor tipuri de simptome”, mai spune Corina Ica Macicaș. Toate aceste criterii încadrează această tulburare în categoria bolilor profesionale și care ar trebui să ofere posibilitatea militarilor să se pensioneze pe caz de boală. Din păcate, până acum există doar un proiect „la care se lucrează”

 

Ministrul Fifor: „Sindromul de stres posttraumatic este o realitate. Nu trebuie să ne ascundem după deget”

50.000 de militari a trimis Armata Română către teatrele de război în ultimii 15 ani. Majoritatea au trecut prin traume marcante, care au implicat atacuri armate, cu mașinicapcană sau dispozitive ascunse, au fost răpiți sau prinși sub ploi de gloanțe. „Este un element pe care psihologii din Armata Română îl au în vedere şi îl discută cu militarii întorși din teatrul de război. (…) Trebuie să avem o nouă manieră de abordare a problematicilor cu care se confruntă o Armată care şi-a schimbat paradigma. Nu mai suntem o armată care stă acasă, suntem o armată care dispune militari în teatrele de operații. Trebuie să învățam cum să lucrăm cu militarii întorși acasă. De ce nu, discutăm şi despre familiile care îi sprijină. Da. Sindromul de stres posttraumatic este o realitate. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Este o realitate, dar este abordată profesionist de psihologii din armata română”, a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, la începutul anului. Acesta a reacționat după ce, în luna ianuarie, plutonierul Florin Oprea şi-a înjunghiat mortal concubina într-un coafor din Titu. Militarul avuse o misiune în Afganistan și era suspect de TSPT.

Proiect: 5.000 de lei pentru veteranii şi văduvele de război în Anul Centenarului

PNL a depus, în Parlament, un proiect legislativ care dublează indemnizaţiile şi sporurile lunare ale invazilor, veteranilor şi văduvelor de război, şi care prevede, și acordarea unui „premiu financiar” în valoare de 5.000 de lei.

Se propune prin inţiativa legislativă ca invalizii de război să primească următoarele indemnizaţii: 518 lei lunar pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate; 462 de lei lunar pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate; 392 de lei lunar pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate. Mai mult, potrivit proiectului legislativ, cuantumul indemnizaţiei pentru veteranii de război şi pentru văduvele de război, dacă nu s-au recăsătorit, se majorează la 322 de lei lunar.

Propunerea legislativă introduce şi un premiu, în An Centenar, pentru veteranii şi văduvele de război. Astfel, proiectul de act normativ prevede introducerea în Legea 44/1994 a unui nou drept pentru veteranii de război şi văduvele de război, anume „un premiu financiar în cuantum de 5.000 de lei net pentru Anul Centenarului 2018”.

„Ţinând cont de faptul că modificarea cuantumului acestor drepturi constituie o compensaţie a sacrificiului făcut de beneficiari în timpul războiului şi, ulterior, în societate, şi având în vedere vârsta înaintată a beneficiarilor acestor indemnizaţii, statul trebuie să îşi manifeste, fără întârziere, recunoştinţa faţă de aceştia”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. Iniţiatorul legii, senatorul PNL Carmen Hărău, consideră că premierul de 5.000 de lei ar trebui acordat de 1 Decembrie 2018.