După VOUCHERELE de VACANȚĂ, o nouă VESTE BUNĂ pentru ROMÂNI

După VOUCHERELE de VACANȚĂ, o nouă VESTE BUNĂ pentru ROMÂNI

Potrivit lui Eugen Teodorovici, Ministerul Finanţelor ar putea prezenta săptămâna viitoare Ordonanţa de Urgenţă pentru scăderea TVA de la 9% la 5% pentru servicii de cazare.

„Săptămâna viitoare cred că venim cu o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea TVA de la 9 la 5% pentru turism. Va fi acea scădere pentru partea de cazare şi alte articole în această zonă”, a declarat ministrul Finanţelor joi seara la Antena3.

Eugen Teodorovici a spus că şi măsura acordării voucherelor de vacanţă a fost una foarte bună însă trebuie găsite soluţii pentru încurajarea folosirii voucherelor şi în extrasezon.

„Partea de vouchere este o măsură care s-a dovedit foarte bună şi care trebuie să rămână mai departe şi anul viitor într-o formă sau alta. Banii trebuie să se ducă în turism. În această zonă trebuie să facem cel puţin ce fac alte state membre UE. Trebuie să încurajăm folosirea voucherelor în extrasezon. Pentru că în zonele cu timp limitat precum Marea Neagră sau Delta Dunării sunt şase luni pe an când scade foarte mult turismul. Trebuie să găsim măsuri care să încurajeze creşterea în acele perioade”, a spus Teodorovici.