PIETON LOVIT de AMBULANȚĂ, la Constanța. Victima traversa cu ochii în telefon

PIETON LOVIT de AMBULANȚĂ, la Constanța. Victima traversa cu ochii în telefon

Un bărbat, de 40 de ani, din Constanța, s-a ales cu piciorul rupt după ce a încercat să traverseze strada cu ochii în telefon, fiind acroșat de o ambulanță care se deplasa spre un caz, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Accidentul a avut loc, în această seară, pe bulevardul IC Brătianu din Constanța. Conform propriei declarații, pacientul privea în telefon iar pentru că ambulanța venea pe contrasens, a coborât de pe scuarul de la trecerea de pietoni, fiind acroșat cu  lateralul autosanitarei și călcat pe picior cu roată din spate. În urma incidentului, victima este conștientă, stabilă, cu fractură la un picior.

În momentul producerii accidentului, ambulanța circula cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Bărbatul rănit a fost prelaut de o altă Ambulanță și transportat la Urgența Spitalului Județean de Urgență, potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, Adrian Pisică.  Iar IPJ Constanța transmite că “pe bulevardul Brătianu, în zona unui supermarket, un pieton aflat pe marcajul pietonal a fost acroșat ușor de o ambulanță.”