PANICĂ în EUROPA. Virusul PESTEI PORCINE se EXTINDE. Măsuri de URGENȚĂ în mai multe țări europene

PANICĂ în EUROPA. Virusul PESTEI PORCINE se EXTINDE. Măsuri de URGENȚĂ în mai multe țări europene

Virusul pestei porcine începe să se extindă periculos de mult și nesperat de rapid în mai multe zone ale Europei. Recent, două cazuri au fost semnalate într-o comună aflată la circa zece kilometri de graniţa Belgiei cu Franţa.

Prezenţa virusului PPA a fost confirmată, ceea ce potrivit ministerului "constituie o progresie fără precedent a bolii, care necesită o reacţie la înălţimea mizelor economice considerabile pentru filierele agroalimentare franceze", potrivit agerpres.ro

Ministrul francez al agriculturii, Stéphane Travert, afirmă că a cerut implementarea imediată a unui plan de acţiune împotriva pestei porcine africane de către prefecţii din departamentele Ardennes, Meuse, Moselle şi Meurthe-et-Moselle, care se învecinează cu Belgia. Planurile prevăd măsuri de zonare, restricţii ale unor activităţi cum ar fi vânătoarea, supravegherea mai atentă a crescătoriilor şi a faunei sălbatice, aplicarea unor măsuri de biosecuritate pentru a evita introducerea virusului în crescătoriile de porci şi măsuri de supraveghere în abtoare.

Intrarea oricărei persoane într-o exploataţie agricolă nu este permisă decât după autorizarea din partea crescătorilor şi cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi securitate biologică necesare, a reamintit ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

La sfârşitul lui august, preşedinta principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Christiane Lambert, şi-a exprimat îngrijorarea privind riscul de transmitere a PPA din cauza importurilor de mistreţi din Europa de Est, unde potrivit AFP boala afectează deja Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria.