Reputatul jurnalist de sport, Daniel Nanu a postat pe pagina sa de Facebook un un interesant articol în care prezintă cu emoție întâlnirea sa cu marele antrenor român Mircea Lucescu, în tribuna oficială a stadionului din Stockholm, unde în acea seara s-a jucat meciul dintre Suedia și Turcia.

„Luni seară la Stockholm s-a jucat un meci dintre acelea despre care poți spune că se întâmplă „o dată la 100 de ani”. În minutul 34 Suedia - Turcia era 0-0. Dar echipa lui Mircea Lucescu avea fundașii la centrul terenului și o posesie de 63 la sută. În minutul 35, Suedia a deschis scorul!

La 3 minute după pauză, suedezii au pus-o de 2-0. Probabil că-n acel moment s-au dat peste cap toate planurile pe care Lucescu apucase să le mai clădească în cele vreo 10 minute de răgaz dintre reprize.

Hakan Calhanoglu și-a amintit însă că-n week-end va îmbrăca tricoul lui AC Milan și, la numai două minute de la golul lui Claesson, a făcut 2-1. Turcii din tribunele de pe Friends Arena au răcnit și mai tare, parcă erau figuranții din filmele lui Sergiu Nicolaescu urcând dealurile Vasluiului    iar turcii din iarbă s-au urcat peste malacii suedezi.  Un singur om a rămas calm. Jos, în spațiul delimitat cu var din fața băncii de rezerve a Turciei, stătea un antrenor român care a jucat, a văzut și a făcut fotbal la viața lui cât toți cei prezenți pe Friends Arena. Dacă nu și mai mult. Pe la jumătatea reprizei secunde l-a introdus pe teren pe Emre Akbaba, un jucător care evolua anul trecut la Alanyaspor! Galatasaray l-a luat în această vară după ce Lucescu l-a promovat la națională. Turcii călăreau meciul, dar pe cubul uriaș din înaltul tribunei scorul înghețase la Sverige – Turkyet 2-1.  În minutul 88, Akbaba a egalat. Pe cinstite. Asistentul a arătat 3 minute de prelungire. În al treilea minut, același Akbaba, omul scos la lumină de Lucescu, a marcat golul unei victorii și al unei seri de neuitat! În sala conferinței de presă, antrenorul român a apărut și te-ai fi întrebat dacă pierduse sau câștigase în ultimul minut. Dar, vorba lui Robert Redford, pe fața lui se citea viața pe care a trăit-o. Și, în cazul lui Mircea Lucescu, meciurile pe care le-a trăit. Jurnaliștii turci erau cam blazați. Poate că pregătiseră eșafodul, dar nu le-a ieșit. Se poate arkadaș? Am urcat în autocarul Turciei, cu permisiunea lui Lucescu. Carlo Nicolini, unul din asistenții lui Il Luce, m-a îmbrățișat. ”We are together, like in Șahtior!”. Tayfur, fostul jucător al lui Beșiktaș, celălalt secund, mă bate pe umăr: „You.re lucky man!”. 

Lucescu întreabă ce a făcut România. „2-2”. Se bucură cu toată privirea și mă pune să-i dau amănunte despre meciul de la Belgrad. Cu nea Mircea nu scapi ușor, doar cu minutul și scorul. În față la Sheraton, hotelul care a găzduit naționala turcă, zeci de fani turci cântă celebrul „I love you Luce”.

Apare și Mauru Mugur Onofrei, cel care cu prietenii lui au alcătuit galeria noastră de la zona VIP. Eu am fost propriul șef de galerie la masa presei.

Lucescu ne invită la un pahar de vin. Ne spune cum i-a descoperit pe Zeki Celik, pe Omer Bayram, pe Emre Akbaba, surprizele serii de la Stockholm.

„Pe portar, pe Sinan Bolat, mi l-a vorbit frumos Loți Boloni, îl are la Anvers”. Cum a căutat jucători noi, organizând în iarnă trialuri cu fotbaliștii din liga a doua turcă!

Îl întreb: - Nea Mircea, dar asta făceați acum 40 de ani, la Corvinul și la echipa națională... - Și, ți se pare că am îmbătrânit? - ...

Își ia la revedere de la noi. E trecut de două noaptea la Stockholm. Pe chei, iahturile dorm liniștite.

În urmă cu 35 de ani un antrenor român de 38 de ani câștiga aici cu echipa României. Urcă acum în apartamentul de la Sheraton ca învingător cu Turcia.

Duce cu el vreo 60 de ani de fotbal, cam de când era junior și căra un cărucior cu salată pe Dealul Văcăreștilor, ca să pună și el ceva pe masa unei familii sărace. Visa să joace cândva cu mari fotbaliști și să învingă pe mari arene ale lumii. Visa numai...” a scris Daniel Nanu pe pagina de Facebook