Hacker-ul român „Guccifer”, arestat în vederea extrădării în SUA

Hacker-ul român „Guccifer”, arestat în vederea extrădării în SUA

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, ieri, arestarea provizorie în vederea extrădării în SUA a hacker-ului Marcel Lazăr Lehel (foto), alias „Guccifer” sau „Micul Fum”, instanţa amânând pentru data de 10 septembrie soluţionarea cererii de extrădare.

Autorităţile judiciare americane solicită extrădarea hacker-ului în SUA, unde a fost condamnat, în 1 septembrie 2016, la 52 de luni de închisoare, de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, statul american Virginia.

„Guccifer” îşi ispăşeşte în prezent, la Penitenciarul Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, o pedeapsă de şapte ani de închisoare.

Hacker-ul a fost condamnat în 2014, pentru că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România.

În SUA, Lazăr este bănuit că a spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate se numără fostul secretar de stat american Colin Powell, Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton, precum şi membri ai familiilor Bush şi Rockefeller.

 

Ne puteți urmări și pe Google News