DECESE SUSPECTE într-un APARTAMENT. Achetatorii au luat de URGENȚĂ primele măsuri
- Cristi Buș
- 3 septembrie 2018, 12:06
Poliția Vrancea anchetează două decese, considerate suspencte, din Focșani. Două persoane au fost găsite decedate, luni dimineaţă, într-un apartament din oraș.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, luni dimineaţă, un apel la 112 venit din partea locatarilor unui bloc situat pe Aleea Căminului solicita prezenţa pompierilor pentru a sparge uşa unui apartament din care ieşea un miros insuportabil, notează News.ro.
Pompierii au găsit, la finalul intervenții, două cadavre aflate în stare avansată de putrefacţie, cazul fiind preluat de anchetatori.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, comisar şef Zorel Burlan, cercetările sunt în curs de desfăşurare, dar din primele date nu ar exista indicii de moarte violent. Până acum, a fost identificat doar unul dintre cadavre, fiind vorba despre o femeie de 90 de ani.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili identitatea bărbatului găsit decedat în apartament.
Moartea celor două persoane a survenit, după modul în care arată cadavrele, în urmă cu mai mult timp.