Mitriță i-a dus pe „juveți” pe podiumul Ligii 1

Mitriță i-a dus pe „juveți” pe podiumul Ligii 1

„U” Craiova a fost prea puternică în fața lui Dinamo, iar după victoria categorică de sâmbătă (3-0), gruparea din Bănie a revenit printre fruntașele clasamentului. Eroul oltenilor a fost același Mitriță, care a și devenit golgheterul primului eșalon.

Oltenia a fiert sâmbătă cu ocazia meciului cu rivala Dinamo. Pe noul stadion „Ion Oblemenco” s-au dat bătălii, atât pe teren, cât și în tribune. Cu câteva momente înaintea startului partidei, fanii celor două tabere și-au împărțit pumni, picioare, petarde în incinta arenei. După ce haosul a dispărut, cel mai așteptat duel al etapei a 7-a s-a pus în mișcare.

Al șaptelea gol

Gheața a fost spartă de gazde, în prelungirile primei reprize, prin Elvir Koljica (45+2), deși în debutul meciului Dinamo își trecuse în cont o bară. Al doilea act al derby-ului le-a aparținut în totalitate „juveților”. Gruparea din Bănie a scos din nou asul din mânecă, și anume Alexandru Mitriță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vârful a îngropat aproape de unul singur trupa din Ștefan cel Mare, după „dubla” reușită în doar 6 minute (70 și 76). Astfel, Mitriță a devenit din nou eroul Craiovei, echipă ce a urcat acum pe locul al treilea în clasamentul Ligii 1 Betano. Totodată, atacantul „juveților” a ajuns și golgheterul primului eșalon, cu 7 reușite. Grație evoluțiilor sale din acest sezon, Alex Mitriță i-a atras atenția lui Gigi Becali, pentru care patronul FCSB-ului a propus deja o ofertă de două milioane de euro.

„Mai mult de două milioane n-aș da pe Mitriță. Dar nu cred că-l dă Craiova. E băiat deștept Mitriță, e fotbalistul care îi mai ține în lupta la titlu”, spunea Becali.

Dezastru pentru „câini”

Pentru Universitatea a fost prima victorie pe teren propriu în acest sezon şi a doua consecutivă după 5-1 cu FC Voluntari, în deplasare. De partea cealaltă, Dinamo e la pământ. „Câinii” conduși de Florin Bratu au înregistrat un bilanț devastator: „roș-albii” au încasat câte trei goluri în toate cele patru partide jucate în deplasare în acest sezon.

„Mă deranjează că jucătorii mei sunt responsabili la fazele defensive și nu vorbesc numai de fundași. Trebuie să ne trezim. Dinamo joacă, dar nu e de ajuns. Sper ca jucătorii să își dea seama că nu așa funcționează lucrurile și că trebuie să facă mai mult pe teren. Nu învățăm din lucruri, la antrenamente dăm senzația că înțelegem, dar la meciuri încă clacăm și asta mă doare cel mai tare”, a declarat Florin Bratu, tehnicianul dinamoviștilor.