Funcționarii de la fisc primesc legitimații de serviciu care includ o fotografie cu membrii familiei acestora. Totul în numele Luptei împotriva corupției!
- Radu Plugaru
- 30 august 2018, 13:08
Funcționarii administrației fiscale din Uzbekistan urmează să primească noi legitimații de serviciu care vor include o fotografie cu membrii familiei acestora, conform presei din fosta republică sovietică .
Conducerea Serviciul Fiscal de Stat din regiunea Buhara, situată în sud-vestul Uzbekistanului, a aprobat emiterea noilor legitimații de serviciu cu scopul de a le reaminti funcționarilor că au familii acasă care îi așteaptă, în caz că ar fi tentați să "murdărească reputația serviciului", relatează site-ul uzbec de știri Kuz.uz.
Pe lângă rolul de a îndepărta ideea de corupție din mintea funcționarilor, noile legitimații trebuie să reamintească de asemenea personalului fiscului din Uzbekistan de parteneriatul dintre plătitorul de taxe și impozite și organele fiscale. Această măsura face parte din campania președintelui uzbec, Shavkat Mirziyoyev, de îmbunătățire a serviciului fiscal și de creștere a veniturilor fiscale.
Cu toate acestea, ideea a fost ridiculizată de internauți pe rețelele de socializare din Uzbekistan. Potrivit site-ului uzbec de știri „Fergana”, utilizatorii au catalogat ideea ca "proastă" și fără nici o eficacitate în lupta împotriva corupției.
Între timp există totuși o veste bună pentru funcționarii publici uzbeci, după ce președintele Mirziyoiev a declarat că aceștia pot acum petrece zile de duminică împreună cu familiile lor.
Site-ul web Gazeta.uz scrie că funcționarii guvernamentali pot termina programul de lucru la orele 17:00 sâmbătă seara și pot să se relaxeze împreună cu familiile duminica. Anterior acestui decret prezidențial angajații din administrația statului lucrau adesea până târziu în noapte în toate zilele săptămânii, inclusiv în weekend, ca urmare a unui decret emis de către președintele uzbec în primăvara anului 2017.