Vâlcov despre Legea offshore: ”Oricine ar încerca modificarea legii ar trebui judecat pentru trădare de ţară”

Vâlcov despre Legea offshore: ”Oricine ar încerca modificarea legii ar trebui judecat pentru trădare de ţară”

Legea offshore, care va aduce în plus pentru bugetul de stat 6 miliarde de dolari, trebuie menținută în forma actuală, a declarat sâmbătă, Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului.

”Oricât de mult ar ţipa ambasade europene sau alţi haştagişti prin piaţă sau pe oriunde, cine ar îndrăzni să modifice actuala formă a legii offshore, în sensul în care să reducă acele condiţii financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de ţară, pentru că acolo vorbim de 6 miliarde de dolari, pe care statul român îi câştigă în plus faţă de versiunea iniţială a legii şi eu nu cred că cineva poate dori să obţinem cu 6 miliarde mai puţin”, a menționat Darius Vâlcov, la Antena 3. Acesta a atras atenția că, înainte de actualizarea Legii offshore, marile companii aveau în doi ani profituri de peste 900 de milioane de dolari, în timp ce statul român încasa mai puţin de 100 de milioane de euro.

Amintim că la începutul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră.

Ne puteți urmări și pe Google News