LOVITURĂ grea pentru Lucian Onea. Magistrații ICCJ au HOTĂRÂT!
- Lucian Ionescu
- 2 august 2018, 21:32
Fostul procuror-șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, a contestat controlul judiciar instituit de procurorii de la Parchetul General. ICCJ a decis menținerea acestei măsuri pentru Lucian Onea, cel care nu mai are dreptul de a profesa în perioada controlului judiciar.
După impunerea măsurii, Secția pentru Procurori a CSM a decis suspendarea lui Onea din magistratură, potrivit www.stiripesurse.ro
În aceeași cauză este cercetat și magistratul suspendat Mircea Negulescu. Și el a contestat controlul judiciar, cererea fiind respinsă de instanță.
Cei doi sunt acuzați de falsificare de probe într-un dosar penal. Lucian Onea și Mircea Negulescu au acuzat-o pe Elena Iordache, procurorul care îi anchetează, de lipsă de imparțialitate, cerând recuzarea ei, însă solicitarea a fost respinsă. Pe de altă parte, Iordache este unul dintre procurorii apreciați de ministrul Justiției, Tudorel Toader declarând recent că are încredere în actele de urmărire penală pe care le face.