Intervenția Rusiei în Ucraina din 2014 a obligat forţele americane şi ale NATO să se reorienteze asupra abilităţilor pe care le-au lăsat să se piardă.

Abilităţile şi capabilităţile pe care alianţa le practică acum arată foarte mult ca în timpul Războiului Rece, potrivit fostului comandant al forţelor americane în Europa, scrie Business Insider, citat de Rador.

Analiza integrală realizată de BUSINESS INSIDER:

De la incursiunea Rusiei în Ucraina şi anexarea Crimeei, în 2014, SUA şi partenerii lor din NATO au încercat să inverseze reducerea forţelor care a avut loc în deceniile de după căderea Uniunii Sovietice. “După încheierea Războiului Rece şi reunificarea Germaniei, toată lumea, inclusiv Statele Unite, spera pentru această perioadă de parteneriat cu Rusia şi o reducere semnificativă a ameninţării unui conflict. A fost într-adevăr mult optimism”, a spus Ben Hodges, fostul comandant al armatei americane în Europa, între 2013 şi pensionarea sa, în 2017. Dar, de asemenea, unul dintre efectele secundare a fost că toată lumea a început să se dezarmeze în mod semnificativ, inclusiv Statele Unite”, a spus Hodges. Tendinţa de reducere a forţelor după un conflict este de înţeles”, a spus Hodges. “Problema este că a existat o credinţă larg răspândită că Rusia va fi un partener, că puteam începe dezasamblarea unei părţi a infrastructurii necesare” pentru operaţiunile militare din Europa.

Numai armata americană a văzut prezenţa sa în Europa redusă de la aproximativ 300.000 de soldaţi, în timpul Războiului Rece, la aproximativ 30.000, astăzi. Baze au fost închise, unităţi întregi au fost retrase sau dezactivate. La începutul anului 2013, armata şi-a retras ultimele 22 de tancuri Abrams din Europa, încheind 69 de ani de prezenţă a unor tancuri principale de luptă pe continent. “Aşa că am rămas fără forţe blindate în Europa; şi apoi, bineînţeles, menţinerea şi susţinerea şi toate lucrurile care sunt necesare pentru a menţine funcţionarea vehiculelor blindate au fost de asemenea dezactivate”, a spus Hodges, care este acum coordonator pentru studii strategice la Center for European Policy Analysis /Centrul de analiză a politicilor europene/ (CEPA). Dar absenţa blindatelor a fost de scurtă durată. În ianuarie 2014 – cu două luni înainte de anexarea Crimeei – 29 de tancuri Abrams modernizate s-au întors în Germania pentru a face parte dintr-un set de echipamente pre-poziţionate pentru a fi utilizate în zonele de instruire de acolo şi din Europa. Începând cu luna aprilie 2014, forţele terestre de pe continent au luat parte la operaţiunea Atlantic Resolve, pe care armata americană a condus-o “prin desfăşurarea continuă a unor activităţi intensificate multinaţionale de antrenament şi cooperare de securitate cu aliaţii şi partenerii din Europa de Est”.

Statele Unite şi partenerii lor din NATO s-au concentrat pe redezvoltarea multor capabilităţi pe care le-au avut în timpul Războiului Rece – “interacţiune de artilerie şi aeriană sporită, manevre, treceri de râurilor, toate aceste lucruri”, a spus Hodges. Schimbarea atenţiei “a început sub administraţia Obama, după summit-ul din Ţara Galilor şi summitul de la Varşovia, unde alianţa a spus că trebuie să trecem la o poziţie de descurajare versus doar de asigurare”, a spus Hodges, referindu-se la reuniunile NATO din Marea Britanie, de la sfârşitul lui 2014, şi din Polonia, din vara anului 2016. “Asta a însemnat creşterea capacităţilor şi a capabilităţilor şi recâştigarea unora dintre abilităţile comune şi combinate de război pe care le aveam”. Tancurile, elicopterele şi unităţile logistice au revenit în Europa, în ultimii patru ani, efectuând numeroase exerciţii comune de-a lungul flancului estic al NATO. Armata a lansat, de asemenea, rotaţii de nouă luni cu brigăzi de blindate. “Nu mai avem o brigadă blindată în Europa, aşa că trebuie să depindem de brigada de rotaţie şi a trebuit să reînvăţăm modul de manevră, ceea ce făceam destul de mult în timpul Războiului Rece”, a spus Hodges. “În Irak şi Afganistan, pentru tot ce făceam aveam indivizi sau unităţi caare veneau şi foloseau echipamentele aflate deja la faţa locului”, a adăugat el. “Aceasta este o abordare diferită. A trebuit să practicăm desfăşurările”.

Un raport intern al NATO, văzut de Der Spiegel la sfârşitul anului 2017, a constatat că abilitatea alianţei de desfăşurare rapidă în întreaga Europă s-a “atrofiat de la sfârşitul Războiului Rece”. Forţele NATO nu ar putea să-şi mute trupele suficient de repede şi nici să deţină suficienţi ofiţeri şi destule resurse în Europa, arată raportul. Obstacolele birocratice şi logistice ale NATO au fost evidenţiate în ianuarie 2017, când un convoi al armatei americane de obuziere autopropulsate Paladin care trecea din Polonia spre sudul Germaniei a fost oprit de poliţia germană de frontieră, deoarece contractorii polonezi care le transporta nu aveau documentele corespunzătoare şi au încălcat mai multe reguli. În ultimul an, NATO a făcut o serie de schimbări organizaţionale şi operaţionale pentru a rezolva aceste probleme. Raportul intern al NATO a recomandat crearea a două noi comandamente pentru alinierea operaţiunilor militare. Unul va supraveghea operaţiunile din Oceanul Atlantic, sprijinind mişcarea personalului şi materialelor. Celălalt va gestiona operaţiunile logistice în teren în Europa, facilitând mişcările pe teritoriul alianţei care a crescut considerabil de la Războiul Rece.

Acesta din urmă, denumit Comandamentul comun de autorizare şi susţinere, a fost aprobat în iunie de către miniştrii apărării din cadrul NATO. Oficialii germani au declarat deja că se va afla în oraşul Ulm din sudul Germaniei. “Acest comandament va fi responsabil pentru recepţia şi reacţia rapidă şi fortificarea forţelor NATO pe flancul estic sau oriunde, de fapt”, a spus Hodges. Poziţia şi capacitatea de transport ale Germaniei fac ca ţara să fie locaţia ideală pentru comandament, a adăugat Hodges, numindu-l un “pas important pentru îmbunătăţirea capacităţii noastre nu doar de mişcare, ci de întărire şi de dezvoltare în continuare a infrastructurii logistice necesare”. “Unii m-au întrebat: ‘Nu am făcut asta vreo 40 de ani în timpul Războiului Rece?” Şi răspunsul este da, am făcut tot asta, cu excepţia faptului că era numai în Germania de Vest”, a spus Hodges. “Deci graniţa dintre Germanii era limita maximă la care puteam ajunge. Acum, cu alianţa incluzând ţările baltice, Polonia, România, distanţa de la centrul nostru logistic central din Germania până în Estonia, de exemplu, este acelaşi lucru cu a merge de la St Louis, la Bangor, Maine”, a spus el. “Deci este o provocare uriaşă din punct de vedere logistic, iar infrastructura trebuie dezvoltată în continuare pentru a permite acest lucru”.

Câteva “premiere” pentru forţele NATO în Europa ilustrează această reînnoită concentrare asupra mobilităţii. În septembrie 2017, Brigada 2 blindată /ABC din cadrul Diviziei 1 infanterie a Armatei SUA a sosit la Gdansk, Polonia, şi cu brigăzile multinaţionale aflate deja în Europa de Est, unitatea şi capabilităţile sale au fost cea mai mare fortificare a NATO în Europa de Est de la sfârşitul Războiului Rece. Atunci când acea unitate a debarcat la Gdansk, a fost “prima dată când două brigăzi blindate au tranzitat în interiorul teatrului european, trimiţând o garnitură completă de soldaţi şi echipamente în Germania şi Polonia, în sprijinul operaţiunii Atlantic Resolve”, a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei Statelor Unite, atunci. Brigada 2 blindată şi-a încheiat prima rotaţie de nouă luni cu o premieră. La sfârşitul lunii aprilie, unitatea a efectuat un marş tactic cu peste 700 de vehicule pe drumurile publice între zonele de antrenament Grafenwoehr şi Hohenfels din sud-estul Germaniei – prima dată când exerciţiul a fost făcut la nivel de brigadă, în 15 ani.

Câteva săptămâni mai târziu, următoarea forţă care a sosit pentru o rotaţie de nouă luni în Europa – brigada 1 blindată din Divizia 1 Cavalerie – a debarcat în portul Anvers din Belgia, de-a lungul continentului, de la baza sa din Germania. Prin sosirea în Europa de Vest, forţa a putut practica manevre de-a lungul continentului pe şosea, pe calea ferată şi pe barje. “Uneori, ceea ce este vechi ajunge din nou la modă, şi asta se petrece aici”, a spus generalul Steven Shapiro, şeful comandamentului 21 de susţinere. “Anvers şi Rotterdam au fost porturi majore când operam în timpul Războiului Rece… Ne întoarcem la Anvers într-un mod spectaculos”. NATO a început să adauge porturi în repertoriul său, de aproximativ trei ani, a spus Hodges, iar acest lucru are mai multe avantaje. “Unul a fost acela de a restabili capabilităţile în toate aceste porturi, deoarece forţa de muncă portuară a trebuit să reînveţe modul de descărcare a tancurilor Abrams şi a elicopterelor, aşa că am avut nevoie de ei să revină în joc şi, de asemenea, am dorit sincer să demonstrăm că putem veni într-o varietate de locuri diferite”, a spus el. “Ne-am concentrat pe Bremerhaven”, în Germania, a adăugat Hodges.

“Asta ar comunica în mod evident o vulnerabilitate faţă de ruşi sau alţi potenţiali adversari, aşa că am folosit Gdansk. Am folosit Bremerhaven, am folosit Klaipeda, în Lituania, am folosit Salonic şi Alexandropulis, în Grecia, şi Constanţa, în România”, a spus el. “În Războiul Rece, Anvers şi Rotterdam au fost porturi importante pentru noi, aşa că mă bucur să văd că armata americană a ajuns aici din nou”. Dar obstacolele în calea capacităţii NATO de a se deplasa în Europa sunt încă în mare parte politice şi va fi nevoie de acţiuni politice pentru a le rezolva, a remarcat Hodges. “Calea finală de îmbunătăţire a mobilităţii militare se va realiza prin cooperarea şi coordonarea dintre NATO şi Uniunea Europeană”, a spus el.

UE dispune de infrastructura adecvată – drumuri, poduri şi căi ferate – precum şi de mecanismele de încurajare a membrilor să acţioneze şi să aloce resurse. Hodges a subliniat recenta formare în UE a Cooperării structurate permanente sau PESCO, pentru probleme de apărare şi securitate. Identificarea a ceea ce trebuie făcut şi a ceea ce este necesar pentru a face acest lucru va dura un timp. “Este la fel ca un proiect de autostradă în Statele Unite”, a adăugat Hodges. “Acest lucru va dura mult timp în Europa, dar cel puţin acum se simte că toate naţiunile au înţeles semnificaţia şi, când s-a ajuns la o abordare la nivelul cel mai înalt al NATO şi Uniunii Europene… acest lucru este încurajator”.