Fostul șef al ANAF a fost ARESTAT în Italia. Era condamnat în România

Fostul șef al ANAF a fost ARESTAT în Italia. Era condamnat în România

Poliţia italiană a comunicat arestarea fostul şef al ANAF, Şerban Pop, care era vizat de un mandat internaţional de arestare. Acesta fusese condamnat în România pentru corupţie.

Şerban Pop a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a primit mită de 230.000 de euro de la un om de afaceri, a precizat într-un comunicat Polizia di Stato.

Pop a fost reţinut la Como, lângă Milano, după ce a încercat să-şi deschidă un cont bancar la un oficiu poştal. Personalul a apreciat că are un comportament suspect şi a alertat poliţia, care a constatat că este căutat de statul român.

Poliţia italiană a menţionat că Pop a fost implicat într-un caz de corupţie alături de alţi câţiva oficiali guvernamentali de rang înalt şi că urmează să fie extrădat.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News