Serviciile SECRETE din România, IMPLICATE în cazul care a ZGUDUIT Moldova. Ipoteză EXPLOZIVĂ lansată din Rusia

Serviciile SECRETE din România, IMPLICATE în cazul care a ZGUDUIT Moldova. Ipoteză EXPLOZIVĂ lansată din Rusia

Detalii noi din cazul Carinei Țurcan, moldoveanca acuzată de spionaj în Rusia, au ieșit la suprafață. Și, conform presei din Rusia, serviciile secrete din România sunt implicate.

Potrivit ziarului Moskovskii Komsomoleț, Carina Țurcan ar fi dorit să vândă României Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan. 

Informația reiese din convorbirile telefonice ale fostei șefe a Consiliului de administrare a companiei Inter RAO, care deține centrala din regiunea transnistreană, notează publika.md.

Potrivit presei ruse, care face referire la scurgerile de informații din anchetă, Țurcan a scăzut intenționat productivitatea centralei pentru a o vinde mai ușor investitorilor români. 

Astfel, compania folosea doar unul dintre cele patru turbine și nu producea energie electrică, ci doar o transfera pe cea din Ucraina și Rusia spre export.

Moskovskii Komsomoleț a publicat o convorbire telefonică dintre Țurcan și un presupus agent al serviciilor secrete românești, în care cei doi discută despre vânzarea unor active și despre sporirea influenței unui acționar.

 

Anterior, Ţurcan a fost acuzată de spionaj în favoarea României, dar și de relații cu serviciile speciale din Moldova. Învinuita neagă orice acuzaţie, calificându-le absurde şi susţine că nu cunoştea pe nimeni din serviciile secrete străine.

 

Carina Ţurcan a fost reţinută în data de 14 iunie, iar cinci zile mai târziu, instanţa a decis menţinerea în arest preventiv până în 13 august. Ea deţine cetăţenie rusă şi română, iar la cea moldovenească a renunţat. Riscă până la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea altui stat.