Iohannis a numit noul șef DIICOT. Cine este procurorul Felix Bănilă
- Ionel Dancu
- 23 iulie 2018, 11:17
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea lui Oliver-Felix Bănilă, pe o perioadă de 3 ani, în funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Pe 11 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a transmis preşedintelui propunerea de numire a lui Felix Bănilă (46 de ani), procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. în funcţia de procuror-şef al DIICOT, după ce acesta primise aviz favorabil din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Noul șef DIICOT a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza' din Iași, și-a început cariera de magistrat pe 15 decembrie 1996, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești. A stat pe această funcție până în anul 2008. De aici, el a fost delegat la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 1 august 2007 – 31 decembrie 2007, Felix Bănilă a fost delegat procuror la DNA Bacău. În perioada 2010-2017, a condus Parchetul Tribunalului Bacău.
Bănilă a criticat activitatea DIICOT în mandatul predecesorului său, Daniel Horodniceanu, precizând că numărul dosarelor nesoluţionate a crescut cu 15 la sută.
"A scăzut numărul dosarelor soluţionate de procurorii structurii în 2017 în raport cu 2016 şi ceea ce este îmbucurător că a crescut uşor numărul rechizitoriilor. (...) A crescut stocul dosarelor rămase nesoluţionate, iar creşterea este procentuală destul de importantă - 15 la sută. (...) Analiza activitatii judiciare nu trebuie neglijată pentru că practic aceasta este finalitatea urmăririi penale. În faţa instanţelor de judecată sau în urma judecăţii proceselor ca urmare a legislaţiei, se poate observa nivelul performanţelor şi efortul depus de colegii noştri. Ceea ce eu am remarcat ca urmare a analizei activităţii judiciare este faptul că au existat un număr de 76 de inculpaţi achitaţi, iar dintre aceştia 20 au fost arestaţi preventiv. Nu vreau să mă erijez într-un critic al acestei structuri, însă se impune analizarea acestor aspecte şi trebuie să vedem ce se poate face pentru a reduce acest indicator pentru că este un indicator negativ", a declarat Felix Bănilă.
Acesta a mai precizat că dintre cauzele duse până la capăt la nivelul DIICOT, 13 dosare au fost soluţionate după împlinirea dreptului de prescripţie.
"Ceea ce am mai constatat eu este că 12 din procurorii DIICOT au fost delegaţi în funcţii de conducere şi doar unul este delegat la o altă unitate, respectiv consilierul procurorului şef al DIICOT. Mi se pare nefiresc ca funcţiile de conducere să nu fie ocupate pentru că acestea blochează din schemă şi blochează activitatea de execuţie", a completat Felix Bănilă.