Compania israeliană Black Cube implicată într-un nou scandal. Oamenii lui Soros din Ungaria au fost țintele spionilor Mossad
- Radu Plugaru
- 7 iulie 2018, 21:37
Siteul Politico susține că reprezentanții firmei Black Cube ar fi înregistrat în secret persoane care au legături cu omul de afaceri George Soros, despre care Primul Ministru maghiar, Viktor Orban, susține că încearcă să-i răstoarne guvernul
Compania israeliană de strângere de informații Black Cube a contribuit la o campanie realizată împotriva unor ONG-uri liberale, înainte de alegerile din Ungaria, care au avut loc în luna aprilie, conform unui articol publicat sâmbătă pe site-ul Politico. Autorul articolului citează două surse, inclusiv un fost angajat al companiei Black Cube. Cu puțin timp înainte de alegerile în care Primul Ministru Viktor Orban a câștigat încă un mandat, o revistă maghiară a publicat o listă cu peste 200 de persoane despre care se afirmă că ar fi implicați într-un plan finanțat de filantropul George Soros pentru a înlătura de la putere guvernul maghiar. Imaginea lui Soros a avut un rol important în campania electorală a lui Orban, posterele partidului celui din urmă îndemnând alegătorii să-i "oprească pe candidații lui Soros". Potrivit reportajului postat pe site-ul Politico, grupurile și persoanele fizice, cetățeni maghiari care au legături cu Soros, au fost vizate de agenți ce i-au înregistrat în secret. Cu trei săptămâni înainte de alegeri, înregistrările respective au fost date publicității în reportaje publicate în ziarul Jerusalem Post și într-un ziar controlat de guvernul maghiar, astfel că Orban a avut muniție în lupta cu organizațiile care se opun politicilor sale. Înregistrările care au apărut în mass-media maghiare au constat din fragmente de conversații publicate chiar înainte de sondajul de opinie din luna aprilie. Într-una dintre înregistrări, conform blogului unui purtător de cuvânt al guvernului maghiar, un fost director financiar al Soros Fund Management ar fi sugerat că miliardarul ar avea o echipă de 2.000 de persoane care au scopul de a da jos guvernul lui Orban, de a desființa un gard de la frontieră și de a promova imigrația în Ungaria. Reportajul citează două surse care au legături cu firma menționată mai sus. Sub protecția anonimatului, aceștia au declarat că nu știu cine a plătit firma Black Cube sau dacă guvernul maghiar a jucat vreun rol în acest sens. Site-ul Politico susține că firma Black Cube are un analist maghiar cu normă întreagă la sediul său din Tel Aviv, conform unui fost angajat. Reportajul despre presupusele activități ale companiei Black Cube în Ungaria a fost publicat cu doar câteva săptămâni înainte de vizita oficială pe care o are planificată domnul Orban în Israel.