SENTINȚĂ GREA pentru un FOST MINISTRU. ÎCCJ ar putea pronunța JOI în DOSARUL acestuia
- Andrei Arvinte
- 28 iunie 2018, 08:02
ÎCCJ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, joi, decizia definitivă în dosarul în care fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
La ultimul termen al procesului, un procuror de la DNA a cerut magistraţilor majorarea pedepsei aplicate lui Constantin Niţă la 5 ani de închisoare cu executare.
„Vă solicităm să admiteţi apelul şi să desfiinţaţi sentinţa de la instanţa de fond, doar în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei. Considerăm că se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare. Apreciem că probele de la dosar confirmă că Niţă a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, iar condamnarea la 4 ani, la instanţa de fond, nu respectă criteriile de individualizare şi nu reprezintă o sancţiune corespunzătoare în raport cu gravitatea faptelor săvârşite. Agravarea răspunderii penale este dată de calităţile de deputat şi ministru avute de Constantin Niţă. Deşi a avut o conduită procesuală corectă, el nu şi-a asumat faptele săvârşite. Se impune majorarea pedepsei la 5 ani închisoare cu executare", a motivat procurorul.
În ultimul cuvânt, Constantin Niţă a spus că este nevinovat, notează Agerpres.
Constantin Niţă a fost condamnat, în mai 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare. Instanţa a mai decis atunci confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 lei, fiind menţinut sechestrul asigurător.