POLONIA răspunde dur Comisiei Europene. Fără UMILINȚE
- Mihai Calin
- 27 iunie 2018, 10:22
Polonia şi-a justificat marţi în faţa partenerilor săi europeni, reuniţi la Luxemburg, controversatele reforme, care - potrivit criticilor - ameninţă independenţa sistemului judiciar din această ţară, şi a cerut abandonarea procedurii inedite de sancţiuni împotriva sa pe care o consideră nedreaptă
Polonia şi-a justificat marţi în faţa partenerilor săi europeni, reuniţi la Luxemburg, controversatele reforme, care - potrivit criticilor - ameninţă independenţa sistemului judiciar din această ţară, şi a cerut abandonarea procedurii inedite de sancţiuni împotriva sa pe care o consideră nedreaptă, informează AFP, preluat de agerpres.ecretarul de stat polonez pentru afaceri europene, Konrad Szymanski, s-a declarat extrem de mulţumit de audierea de două ore în faţa omologilor săi din UE. "Cred că am satisfăcut curiozitatea ţărilor UE cu privire la reforma sistemului judiciar din Polonia. Sunt convins că ne apropiem de sfârşitul litigiului cu UE ", a asigurat el în timpul unei întâlniri cu mass-media poloneze. "Pentru prima dată am avut o dezbatere concretă cu statele membre care s-au referit la fondul problemei şi nu a fost o discuţie dusă la un nivel foarte general şi politic" de către Comisie, a subliniat el într-o critică explicită la acţiunea vicepreşedintelui executivului de la Bruxelles, Frans Timmermans.