Bărbat necunoscut, înecat pe plaja Năvodari

Bărbat necunoscut, înecat pe plaja Năvodari

Un bărbat, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, a fost găsit decedat pe o plajă din Năvodari, fiind adus de valuri la țărm. Persoana nu a fost incă identificată.

Un echipaj ISU Dobrogea, cu o șenilată, și un altul al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au intervenit, la Năvodari, după ce un apel la 112 a sesizat, la ora 10,30, existența unui cadavru pe plaja Zanzibar. Era pe malul apei, dezbrăcat. Echipele de intervenție au constatat că “este vorba de un bărbat in jur de 50 de ani, scos de valurile mării la mal, pacient cu identitate necunoscută, găsit decedat.”

Polițiștii aflați la fața locului au spus că în ultimele zile, în zonă, nicio persoană nu a fost dată dispărută. Plaja din Năvodari este singura de pe litoral care nu are serviciu de Salvamar. La licitația organizată de primăria Năvodari, în data de 14 iunie, nu s-a prezentat nimeni, urmând să fie repetată pe 27 iunie. De la începutul sezonului estival, șapte persoane au murit înecate în mare, trei în lacuri și o persoană în Dunăre.