Alegeri în Turcia 24 iunie 2018. S-au deschis urnele și aproape 60 de milioane de turci sunt așteptați să își aleagă cei 600 de parlamentari și președintele care îi va conduce în următorii cinci ani. Recep Tayyip Erdogan speră să obțină un nou mandat și să își asigure președinția până în 2023, ajungând astfel la 20 de ani în fruntea Turciei.

Alegeri în Turcia 24 iunie 2018. S-au deschis urnele și aproape 60 de milioane de turci sunt așteptați să își aleagă cei 600 de parlamentari și președintele care îi va conduce în următorii cinci ani. Recep Tayyip Erdogan speră să obțină un nou mandat și să își asigure președinția până în 2023, ajungând astfel la 20 de ani în fruntea Turciei, potrivit libertatea.ro

Secțiile de vot s-au deschis la ora 8.00, milioane de turci fiind așteptați să-și aleagă președintele, dar și parlamentarii. Alegerile din Turcia sunt urmărite cu atenție de întreaga lume, în contextul în care Erdogan este așteptat să adopte noi măsuri care să-i acorde putere sporită, în cazul în care va câștiga. Cu toate acestea, liderul de la Ankara se confruntă cu o opoziție surprinzător de puternică. Contra-candidatul său, Muharrem Ince, îi pune probleme serioase în cursa pentru un nou mandat. Cu o zi înainte de deschiderea secțiilor de votare, milioane de oameni au ieșit în stradă pentru a-i susține pe cei doi candidați importanți  – Recep Tayyip Erdogan și Muharren Ince. 

La ora 17.00 s-au închis urnele de vot în Turcia. Urmează numărarea voturilor care vor arăta ce partide politice intră în parlament și cine a obținut clee mai mari scoruri la alegerile prezidențiale.

 Principalul partid de opoziţie turc a denunţat tentative de fraudă în timpul alegerilor legislative şi prezidenţiale anticipate care au loc duminică în Turcia. “Numeroase plângeri ne-au parvenit”, mai ales din provincia Sanliurfa (sud-est), a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Bülent Tezcan, într-o conferinţă de presă la sediul formaţiunii sale, la Ankara.

Tezcan a dat câteva exemple de tentative de măsluire a urnelor, îndeosebi cazul unei urne care conţinea deja circa o sută de buletine de vot, toate în favoarea alianţei dominate de formaţiunea aflată la putere, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamo-conservator), înainte de deschiderea secţiilor de vot.

De teama fraudelor, îndeosebi în sud-estul cu majoritate kurdă, opozanţi şi ONG-uri au mobilizat câteva sute de mii de observatori pentru a supraveghea urnele. “În regiune, s-au produs atacuri, ameninţări cu arestarea observatorilor noştri”, a afirmat Tezcan, deplângând prezenţa “unor persoane înarmate pe străzi”, care încearcă să creeze, în opinia sa, “o atmosferă de teroare pentru alegători”.

Principalul partid prokurd HDP a denunţat la rândul său, pe reţelele sociale, tentative de fraudă şi intimidare similare în sud-est.

Însă preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, la scurt timp după ce a votat la Istanbul, că a aflat “că nu există probleme serioase în întreaga Turcie” în procesul de desfăşurare a scrutinului.

 Principalii candidați la alegerile prezidențiale și-au exprimat votul în cursul zilei de duminică. Erdogan a fost ultimul care a ajuns la urne, votând abia la ora 13.30, la secția din Uskudar, Istanbul.

Muharrem Ince, principalul contracandidat al lui Erdogan, a votat în orașul său natal, din provincia Yalova din nord-vestul țării. Într-o declarație de presă, el a spus că de la secția de vot va merge direct la clădirea Consiliului Electoral Suprem (YSK) din Ankara. Și a treia favorită, dată de sondajele de opinie, Meral Akșener, a votat, în Istanbul. Ea a declarat că va monitoriza procesul electoral de la sediul central al partidului său, IYI, situat în Ankara. Și Akșener a declarat că va merge în capitală după exprimarea votului.

Recep Tayyip Erdogan este favorit la câștigarea alegerilor. Fost primar al Istanbulului în anii ’90, el a venit la putere în 2003 de când a avut trei mandate ca premier și apoi din 2014 este președinte al Turciei. Anul trecut el a câștigat un referendum în urma căruia a eliminat funcția de prim-ministru și a încredințat președintelui puterile executive.

Dar pentru a putea pune în aplicare noile prevederi constituționale obținute în urma referendumului este nevoie de organizarea unor noi alegeri.

Potrivit sondajelor de opinie publicate în Turcia,Erdogan conduce, dar cifrele arată că nu va obține peste 50% dintre voturi din primul tur și va trebui să treacă și al doilea tur, cel din 18 iulie.

Totuși, Erdogan are câteva avantaje clare. Principalul său atu este represiunea guvernamentală împotriva mass-media în urma tentativei de lovitură de stat în 2016. În urma declarării stării de urgență, mii de contestatari ai lui, inclusiv jurnaliști sau șefi ai unor instituții media de opoziție, au ajuns după gratii. Astfel că Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), domină spațiul media și astfel pot să transmită mesajele pe care le vor ei, fără a fi publicate informații care nu le convin.

Un alt atu al lui Erdogan și a partidului său este numirea în Comisia Electorală a unor oficiali pro-guvernamentali.

Totuși, poate tocmai aceste măsuri de reprimare a contestatarilor puterii, a făcut ca opoziția să fie mai unită și chiar să formeze în premieră pentru istoria modernă a Turciei, o opoziție puternică și coalizată. În condițiile în care AKP controlează mass-media, candidații opoziției și-au găsit propriile instrumente de promovare. Ei au valorificat puterea noilor mijloace de comunicare pentru a-și transmite mesajul și astfel s-a ajuns să existe concurenți autentici pe buletinul de vot care oferă alternative reale.

Economia: Erdogan s-a bazat mult timp pe realizările sale economice pentru a câștiga alegerile, dar de această dată nu îi va mai fi la fel de ușor. Lira turcă a atins minime istorice, inflația este în creștere, iar creșterea robustă din ultimii ani este de așteptat să se reducă dramatic.

Kurzii: Armata turcă a luptat cu partidul separatist al muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat o organizație teroristă, de aproape patru decenii. Erdogan a exclus varianta revenirii la un acord de pace așa cum s-a întâmplat în 2015, iar armata turcă a intensificat atacurile asupra fortărețelor PKK din Munții Qandil din Irak înainte de srcutin.

În același timp, populația kurdă a Turciei, situată în special în sud-est, o circumscripție foarte importantă pentru Erdogan, ar putea să își împartă voturile între AKP și HDP pro-kurd. Mai mult, recenta alianță a AKP cu Partidul Naționalist (MHP), care promovează o politică strictă împotriva kurzilor, i-ar putea face pe mulți dintre posibilii alegători kurzi să nu voteze cu AKP. Dacă HDP câștigă cel puțin 10% din voturi, va atinge pragul necesar pentru a intra în parlament și astfel să determine partidul președintelui să piardă majoritatea pe care o are acum.

Siria: Numărul mare de refugiați sirieni care trăiesc în Turcia a devenit, de asemenea, un subiect electoral. Mai multe partide au spus că speră să trimită sirienii înapoi în țara lor, deși au grijă să spună că vor face acest lucru numai după ce războiul s-a încheiat și subliniază importanța consolidării păcii acolo. Implicarea Turciei în războiul sirian, precum și lupta continuă cu PKK, au inspirat acte de terorism în țară în ultimii ani, o altă preocupare pentru alegători.

Istoria Turciei din ultimii 15 ani se concentrează în jurul lui Erdogan și a popularității sale. Dar spre deosebire de alegerile anterioare, de data aceasta există mai mulți candidați dintre care turcii pot alege, iar majoritatea acestora promit să mențină Turcia drept o democrație parlamentară.

Muharrem Ince

Conducătorul coaliției care i se opune lui Erdogan și AKP-ului, Muharrem Ince, candidează din partea Partidului Popular Republican (CET) centru-stânga. El promite independența justiției, mai multe libertăți personale și încetarea cheltuielilor guvernamentale excesive.

El este cunoscut un lider carismatic, ceea ce a lipsit partidului său în ultimii ani, și este recunoscut pentru discursurile sale pasionale. Campania sa electorală a fost plină de culoare, fiind văzut de multe ori cântând și dansând pe cântece tradiționale și, odată, a urcat cu bicicleta pe scena, în semn de protest față de cheltuielile excesive ale lui Erdogan.

Meral Aksener

Singura femeie înscrisă în cursa electorală, Meral Aksener, supranumită și ”lupoaica”, sau ”doamna de fier a Turciei”, este un politician cu ștate vechi, care în anii ’90 a fost și ministru de Interne. Cu toate că sondajele o situează pe locul al treilea în cursa electorală, aceasta are șanse să rupă din electoratul naționalist-conservator al lui Erdogan.

Ea s-a desprins de partidul său, MHP, când aceștia i s-au alăturat lui Erdogan într-o coaliție de guvernământ și și-a înființat propriul partid de centru-dreapta IYI Parti.

Campania ei electorală s-a axat pe gestionarea defectuoasă a economiei țării de către Erdogan și AKP. Dacă va câștiga, Aksener va fi prima președintă a Turciei, dar nu și prima femeie șef de stat din țară – Tansu Ciller care a fost aleasă în 1993 drept primul premier al Turciei.

Selahattin Demirtas

Selahattin Demirtas, liderul HDP, candidează la președinție deși se află în închisoare, unde a fost trimis în noiembrie 2016 ca urmare a loviturii de stat nereușite. El este acuzat că susține PKK, Partidul Kurzilor considerat a fi în afara legii. Și alți parlamentari ai HDP au fost închiși sau dați afară din posturile ocupate sub acuzația unor presupuse afilieri la o grupare teroristă.

Campania lui Demirtas s-a concentrat pe îmbunătățirea calității vieții și diversității, iar singura s-a apariție publică în perioada campaniei a fost un discurs preînregistrat de 10 minute difuzat de postul de televiziune TRT din Turcia, pe care fiecare candidat are dreptul legal de a-l folosi.

În discursul său, Demirtas, vizibil mai slăbit, i-a îndemnat pe alegătorii turci să se unească împotriva lui Erdogan și, de asemenea, l-a criticat pe președinte pentru că a amenințat că va reintroduce pedeapsa capitală după lovitura de stat

După alegerile din 24 iunie, funcția de prim-ministru va fi dizolvată și toate puterile sale vor fi transferate președintelui, un rol care a fost, în mod tradițional, ceremonial.

O schimbare esențială este că președintele va avea puterea de a emite decrete – cu alte cuvinte, să creeze legi unilateral. Erdogan a reușit să emită decrete în ultimii doi ani numai pentru că guvernul său a plasat țara într-o stare de urgență în urma loviturii de stat nereușite.

Sistemul electoral al Turciei va semăna foarte mult cu cel al Statelor Unite. Președintele, de exemplu, va avea puterea de a numi direct miniștrii, în timp ce înainte numai parlamentarilor li s-a permis să dețină funcții în executiv.