Pe 22 iunie 2018 se împlinesc 26 de ani de la apariția primului număr al Evenimentului zilei. După plecarea mea din redacție, în februarie 1997, momentul 22 iunie 1992 a fost trecut sub tăcere chiar de către ziar.

Noua conducere, venită prin iscusita lucrătură a Cotrocenilor ( în postdecembrism Președinția a fost o permanentă sursă de infecție antidemocratică, deoarece puterea Cotrocenilor s-a bazat pe instituțiile de forță), a ținut să lase impresia că istoria ziarului a început în februarie 1997 și nu în iunie 1992. C

inci ani glorioși din trecutul publicației au fost șterși cu buretele într-un efort de rescriere a trecutului în interesul prezentului.

Sub conducerea lui Dan Andronic, Evenimentul zilei și-a redescoperit un trecut autentic, scutit de trunchierile manipulatorii de pînă atunci. Astfel că an de an, în ultima vreme, ziua de 22 iunie 1992, intrată nu numai în Istoria presei, dar și în cea a României postdecembriste, beneficiază de o sărbătorire în stilul ziarului, de lucru adică. Anul acesta conducerea ziarului a avut ideea unui număr special dedicat momentului social- politic și gazetăresc al apariției Evenimentului zilei.

Excelentă idee!

Intrată deja în istorie, apariția Evenimentului zilei nu poate fi înțeleasă fără raportarea la Istorie.

Din punct de vedere al istoriei presei Evenimentul zilei s-a ivit într-un context dominat pînă la sufocare de presa de opinie. Cele trei ziare postdecembriste, apărute prin năpîrlirea democratică a fostelor ziare comuniste dinainte de decembrie 1989 – Adevărul, România liberă, Tineretul liber- plesneau de comentarii, opinii, într-un cuvînt de articole lungi, plictisitoare, toate marcate de tendențiozitate ( cele de la Adevărul, antiOpoziție, cele de la România liberă, antiPutere). Noi, gazetarii profesioniști, le numim palești. Articolele de atitudine ocupau pagini întregi. Fără intertitluri, fără poze, fără elemente grafice. Privirea cititorului luneca peste ele ca și cum s-ar fi dat cu patinele pe un ghețuș. Mult mai grav, lipseau informațiile, împinse în plan secund de mania datului cu părerea.

Evenimentul zilei a produs o revoluție în acest peisaj. Articole scurte, prioritate dată informațiilor – singurul text de comentariu era al meu, și acela scurt, la vremea respectivă știam să scriu și doar o filă și ceva de manuscris, nu ca acum cînd trîntesc ditamai studiile-, grafică alertă, titluri și subtitluri care te făceau să tresari, interesat. Șocul a fost imens. La petrecerea dată în preziua apariției ( la care eu n-am fost, ocupat cum eram cu primul număr), invitații de la alte gazete, după ce ne-au mîncat chiftelele și ne-au băut berea, la primirea numărului abia scos de sub tipar au proclamat în cor că e un eșec. S-au dus acasă, să se culce, liniștiți că un concurent a murit înainte de a se naște, și cînd s-au trezit Evenimentul zilei era deja un succes de proporții.

În plan social- politic situația era deznădăjduitoare. Opoziția tocmai încasase o lovitură năucitoare în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare din 1992. Pentru a o înțelege se impune o scurtă recapitulare.

Între 27 și 29 martie 1992 are loc la București Convenția națională a FSN. La întrecerea între Moțiuni cîștigă cea a Grupului Petre Roman. Prin aceasta Petre Roman devine lider național al FSN. Deoarece Petre Roman refuză să susțină propunerea Grupului Iliescu de asumare a candidaturii lui Ion Iliescu la prezidențialele din toamna lui 1992, adepții Președintelui părăsesc sala (am fost martor la acest moment istoric, sprijineam ca gazetar Gruparea Roman, care mi se părea mai convinsă de necesitatea istorică a ruperii de neocomunism) și pe 30 martie 1992, după ce unii dintre ei - Vasile Văcaru, Ion Solcanu, Oliviu Gherman, Vasile Secăreș și alții - demisionează din FSN, anunță formarea unui Grup de inițiativă pentru formarea unui nou partid FSN- 22 decembrie. Titlul avea menirea de a sublinia pretenția noului partid de a fi continuatorul Revoluției din decembrie 1989.

Pe 14 aprilie 1992, noul partid depune la TMB cerere de înregistrare sub denumirea FSN- 22 decembrie. Deoarece particula 22 decembrie stîrnește protestul unor asociații de revoluționari, fondatorii schimbă denumirea noului partid astfel că acesta se numește prin decizia TMB din 30 aprilie 1992 FDSN - Frontul Democratic al Salvării Naționale. Pe 7 mai 1992 noul partid are prima conferință de presă.

Noul partid, de fapt, partiduleț, urma să participe la alegerile parlamentare și prezidențiale din 1992. Guvernul Theodor Stolojan pleda pentru o programare a lor cît mai rapidă, deoarece organismele internaționale ne presau să intrăm cît mai repede în ordinea constituțională.

Gruparea Ion Iliescu din Parlament, dar și Instituțiile de forță, în frunte cu SRI, conduse ca de obicei de președinte, aveau interesul unei amînări pînă la toamnă a scrutinului, pentru ca noul partid, desprins din FSN, să se poată consolida. S-a declanșat atunci o bătălie în Parlament, tranșată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din 17 iunie 1992, cînd s-a votat Legea pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Eram atunci redactor șef la Expres Magazin și, dînd curs obiceiului meu de o viață de a fi prezent la un eveniment și ca reporter, am fost în loja jurnaliștilor de la Sala din Dealul Mitropoliei. Ședința Comună a Camerei Deputaților și Senatului a dat cîștig de cauză Grupului Ion Iliescu. Alegerile au fost programate pentru 27 septembrie 1992. Țin minte ca și acum. La plecare l-am întîlnit pe Radu Berceanu, rămas în echipa lui Petre Roman, amărît de acest insucces al Opoziției.

Regimul Ion Iliescu părea mai puternic decît oricînd.

Prin Mineriada din septembrie 1991, Gruparea prooccidentală din FSN, întruchipată de Petre Roman, a fost dată jos de la Guvernare. Guvernul Stolojan, deși avînd între miniștri și membri ai PNL, era în realitate un Guvern pro-Iliescu.

Alegerile locale din februarie 1992, deși ici colo fuseseră cîștigate de Opoziție, făcuseră să vină la putere FSN. Numai că acum, după ivirea noului partid, partidul lui Ion Iliescu, administrația locală pleacă de sub Petre Roman și trece sub Ion Iliescu.

Din start, Evenimentul zilei a fost un ziar critic al regimului Ion Iliescu, al lui Ion Iliescu în special, în tradiția presei postdecembriste făcute de mine pînă atunci: Expres, Zig-Zag Magazin, Expres Magazin. Luarea lui Ion Iliescu drept țintă avea o justificare nu numai politică, dar și profesională. Ion Iliescu era cel mai puternic om al României postdecembriste. Presa întruchipată de TVR, Radioul public, Adevărul, dar și România Mare, Europa, Dimineața, era un soi de bodyguard al lui Ion Iliescu. Opoziția, deși teoretic întărită prin ruperea FSN, era fragmentată, măcinată de certuri interne, dar mai ales, fixată în slogane anticomuniste ieftine, multe dintre ele contraproductive electoral, cum era cel al înlăturării din viața publică a foștilor membri de partid, care atingeau numărul de patru milioane, imensa lor majoritate folosind carnetul doar pentru a se a se manifesta profesional.

În acest context, mult mai dramatic decît cel de azi, deoarece la vremea respectivă România nu era nici membră NATO, nici membră UE, plasată într-o zonă gri din punct de vedere geopolitic, Evenimentul zilei și-a asumat rolul de vîrf de lance al bătăliei cu atotputernicul regim Iliescu.

Al bătăliei strict gazetărești, desigur.

Fotografia de prima pagină a primului număr, una dintre revoluțiile produse de ziar în presa postdecembristă – crearea unei pagini șoc, menite a stîrni interesul pentru ziarul de pe tarabă- îl surprindea pe Ion Iliescu într-o postură de om evlavios. Titlul explicativ, uriaș, suna astfel:

Domnul Ion Iliescu se pune bine cu Dumnezeu.

Urma subtitlul, menit în viziunea redacției, să aducă precizările necesare la fotografia semnificată metaforic de titlu:

Sub președinția unui ateu, România și-a canonizat duminică sfinții. Se făcea trimitere la evenimentul numit Canonizarea lui Ștefan cel Mare.

Ce ne spune această primă pagină?

De la început Evenimetul zilei s-a încris în bătălia dusă de presa independentă față de regimul Ion Iliescu. Ziarul a sprijinit Opoziția și a criticat Puterea.

Numai că, în această bătălie, Evenimentul zilei n-a apelat, cum se întîmplă aci cu presa TeFeListă, la insultă, la falsuri, la isterii, la diversiuni mizere. Lui Ion Iliescu îi spuneam Domnul și nu Criminalul, Comunistul, Penalul, Infractorul. Fotografia nu era trucată. O alesesem din multele fotografii oficiale ale lui Ion Iliescu. Atît fotografia, cît și titlul stau sub semnul creativității gazetărești. Evenimentul zilei a fost în prima linie a luptei împotriva regimului Ion Iliescu, din 1992 pînă în 1996. N-a fost însă un ziar de propagandă și agitație, un fel de Scînteia întoarsă pe dos. A fost un ziar care a folosit în exclusivitate instrumentele profesiei de ziarist.

Din titlul și fotografia primei pagini ne dezvăluiam ca refuzînd înjurătura, clișeul, insulta. Deși orientarea neocomunistă a lui Ion Iliescu era o axiomă, noi n-am folosit clișee de gîndire care rumegă, gen Ciuma Roșie. Tirajul nostru a fost de 700 000 de exemplare. Cu toate acestea, am considerat că ne adresăm unui public educat, inteligent, cu umor, și nu unui public TeFeList, prizonier al unor clișee isterice.

Păstrarea în hotarele profesionalismului explică două realități incontestabile întruchipate de Evenimentul zilei:

> Eficiența maximă a campaniilor duse de ziar.

> Școala de presă întruchipată de redacție.

Toți cei care au absolvit Școala de presă a Evenimentului zilei din perioada directoratului meu s-au dovedit ulterior personalități gazetărești. Aleși exclusiv după criteriul talentului, la această școală ei au învățat că arma de luptă a ziaristului e condeiul și nu pumnul. Ziaristul face presă și nu activism politic. Ziaristul se exprimă în paginile ziarului și nu în Piața Victoriei.

Numai astfel lupta ziaristului e eficientă.