ROBOR a înregistrat o nouă CREȘTERE MAJORĂ. Încă un record al ultimilor trei ani şi jumătate

ROBOR a înregistrat o nouă CREȘTERE MAJORĂ. Încă un record al ultimilor trei ani şi jumătate

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut 2,92%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Vineri, indicele a stagnat la 2,90% pentru a patra zi consecutiv, scrie News.ro. 

Luni, indicele a atins 2,92%, cel mai mare nivel din 13 octombrie 2014, când a fost 2,92%.

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%. Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut luni la 3,03%, cel mai mare nivel din 30 septembrie 2014, când a fost 3,03%. BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.