16 iunie 2018! Ziua în care Traian Băsescu a plecat de la conducerea Partidului Mișcarea Populară, astfel încât să-și poată spune oful „Mă simt eliberat”, a mărturisit, sâmbătă, printr-o răbufnire emoțională, la finalul Congresului Extraordinar al PMP.
Fostul președinte al României este cel care a construit de la zero PMP-ul și pe care a reușit să-l facă partid parlamentar.
Adio!
Traian Băsescu și-a părăsit „partidul de suflet”, brusc, într-un moment „de cotitură” pentru opoziția parlamentară, astfel încât să poată vorbi liber, adică nu din calitatea de președinte al unui partid politic, precum și pentru a-și scrie memoriile din timpul celor două mandate de președinte al României.
„Parcă am un sentiment de eliberare, am atâtea de spus acestei ţări şi nu întotdeauna poţi să le spui din funcţia de preşedinte al unui partid. Toată experienţa asta acumulată, toate adevărurile la care am ajuns, nu pot fi spuse din funcţia de preşedinte al unui partid, ci numai din postura de om care are o mare libertate. Iar eu, de astăzi, am în primul rând libertatea de a rămâne un susţinător al PMP, dar şi libertatea de fost preşedinte al României”, a spus Traian Băsescu.
Predare de ștafetă
La Congresul Extraordinar al PMP a fost ales preşedinte al partidului Eugen Tomac. Fost membru PDL, Tomac a fost consilier prezidențial în perioada mandatului lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, precum și una din propunerile PMP-ului pentru funcția de premier, alături de europarlamentarul Siegfried Mureșan, după alegerile parlamentare din 2016. De asemenea, acesta a lucrat și în presă, ca redactor la Ziua, Confluențe, Radio România Cultural și Televiziunea Română.
Înainte ca Traian Băsescu să-i predea ștafeta tânărului său coleg, Eugen Tomac, fostul președinte i-a dat acestuia de îndeplinit o sarcină dificilă: să lupte neîncetat pentru a atinge dezideratul unirii Republicii Moldova cu țara mamă – România.