E un ger de crapă pietrele funerare. Jeff Jerome păşeşte zgribulit printre mormintele din Cimitirul Westminster din Baltimore, cu nasul vârât adânc în gulerul paltonului şi ochii abia mijiţi.

Picioarele îl poartă singure pe aleile pe care le cunoaşte atât de bine: lasă pe rând în urmă groapa şelarului Alexander Coulter, mausoleul în stil egiptean al familiei O’Donnell, cele patru morminte ale copiilor lui Sarah şi John Brown – morţi la vârstele de 2 zile, 2 luni, 9 luni şi 20 de luni – piatra funerară ca o banchetă îndoită a negustorului Robert Watson. La perechea de morminte a soţilor Elizabeth şi William Rob ştie că a ajuns şi îşi ridică ochii. Apoi îi cască, uimit. Lângă piatra funerară a lui Edgar Allan Poe sunt aşezaţi trei trandafiri roşii şi o sticlă de coniac franţuzesc începută.

Este dimineaţa zilei de 19 ianuarie 1977: se împlinesc 168 de ani de la naşterea marelui scriitor. Jerome, care fusese numit de numai câteva luni custode al casei memoriale Poe, află de la paznicul cimitirului că istoria cu trandafirii şi coniacul se repetă cu regularitate în fiecare an, spre bucuria po

Intrigat de poveste, Jeff Jerome începe să facă investigaţii şi descoperă în The Evening Sun, ziarul de seară din Baltimore, un articol din 1949, despre restaurarea bisericii Westminster. Jurnalistul relatează ca pe o curiozitate faptul că în noaptea de 19 ianuarie, când s-au împlinit o sută de ani de la moartea părintelui literaturii de groază şi mister, un individ enigmatic a lăsat pe mormântul din cimitirul aflat în vecinătatea bisericii renovate trei trandafiri roşii şi o sticlă de coniac. Descrierea admiratorului secret pare ruptă de-a dreptul dintr-o scriere a maestrului: o siluetă înveşmântată într-o pelerină neagră, o eşarfă albă la gât, o pălărie neagră cu boruri mari acoperind trăsăturile feţei, un baston cu măciulie de argint. Omul în negru a închinat un pahar de coniac franţuzesc apoi a dispărut în noapte. Din discuţiile cu mai mulţi martori, custodele află că povestea este chiar mai veche, vizitele misterioase începând încă din anii 1930 (1920 după alţii).

Trădat de vezică

Jeff Jerome se hotărăşte să dezlege misterul. Anul următor, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, el pândeşte din maşină lângă grilajul cimitirului, de unde poate vedea mormântul lui Poe. Aşteaptă o oră, două, trei... O teribilă nevoie de a urina începe să-l chinuie. Se frământă minute bune pe scaun şi în cele din urmă nu mai rezistă: se repede în clădirea de vizavi. Când se întoarce, înţelege imediat că, trădat de vezică, a ratat momentul: pe mormânt se află deja trandafirii şi sticla. Acelaşi coniac franţuzesc, Martell.

„Eram teribil de furios pe mine însumi”, va spune Jerome apropiaților.

În anul următor, pentru a evita orice surpriză, el vorbește cu patru prieteni, aranjând o pândă în grup. De data aceasta, îşi fixează ca loc de observaţie catacombele reci şi jilave din apropierea mormântului. Acum îl văd: corespunde perfect descrierii din ziar. Haina neagră, pălăria cu boruri largi lăsată peste faţă, eşarfa albă, bastonul. Silueta se apleacă deasupra mormântului, aşază trandafirii, apoi îşi toarnă un pahar de coniac, îl închină în cinstea lui Poe, îl goleşte şi pleacă. În anul următor, Jerome primeşte permisiunea de a-l pândi pe vizitatorul misterios așteptând în interiorul bisericii. Pentru această ocazie, el invită mai mulţi prieteni, profesori sau fani declaraţi ai autorului Măştii Morţii Roşii. Este ca o sărbătoare în memoria lui Poe.

Oamenii respectă misterul

Povestea se răspândește și curioșii ajung să se înghesuie în noaptea de 19 ianuarie la grilajul cimitirului pentru a-l vedea pe Omul în Negru. Jerome înţelege că acesta nu va mai pătrunde pe poarta principală a cimitirului fără a fi observat. „Am sfârşit prin a-i facilita intrarea”, mărturiseşte el, „şi nu m-am simţit câtuşi de puţin vinovat că am înşelat oamenii”. Întrebat dacă a lăsatdeschisă poarta din spate, Jerome a răspuns doar „Poate”.

​În 1990, un fotoreporter de la Life Magazine, trimis special la Baltimore, reuşeşte să-l surprindă în imagine pe cel supranumit „Poe Toaster” („Cel care bea în cinstea lui Poe”). Nimeni nu îl recunoaşte pe personajul din acele fotografii alb-negru. Nimeni nu îl opreşte să-l întrebe cine este. Dintr-o stranie reţinere sau poate din respect, tot mai numeroşii curioşi se feresc să-l inoportuneze.

De-a lungul timpului, ritualul din 19 ianuarie este însoţit de mici mesaje lăsate de omul misterios. „Edgar, nu te-am uitat”, scrie de pildă pe unul. Toate mesajele (ca şi sticlele) sunt încredinţate de Jeff Jerome Muzeului Poe, deschis la câteva străzi depărtare de cimitir.

În 1993, în mesajul primit de la vizitatorul misterios scrie „Torţa va fi transmisă mai departe”, iar Jerome înţelege că acesta şi-a găsit un succesor pentru când va muri.

Succesorul zbanghiu

În 1999, Omul în Negru este prezent ca de obicei, dar martorii observă că mersul şi mişcările sale sunt cele ale unui bărbat tânăr. Lucru confirmat de mesajul lăsat pe mormânt, lângă trandafiri şi coniac, în care se afirmă că bătrânul „Toaster” a murit iar sarcina sa a fost preluată de „doi fii”.

Însă lucrurile iau o turnură ciudată. În 2001, chiar înainte de SuperBowl, finala Ligii Naţionale de Fotbal, cel mai important eveniment sportiv al Americii, noul Om în Negru promite în mesajul lăsat că echipa din Baltimore (numită „Corbii” ca un omagiu faţă de Poe) va pierde meciul. Până la urmă, „Corbii” câştigă finala, dar Jerome este necăjit de comportamentul înlocuitorului. „Cred că succesorii s-au plictisit de ritual”, constată el cu amărăciune.

Dar sfidarea memoriei predecesorului continuă şi un „fiu” îşi face apariţia îmbrăcat în hanorac şi cu caschetă pe cap.

În 2004, mesajul său afirafirmă că „Memoria sacră şi locul unde odihneşte Poe sunt incompatibile cu coniacul franţuzesc”, pentru că Franţa s-a opus războiului american în Irak.

Jeff Jerome promite că dacă aceste aiureli continuă nu îl va mai ajuta pe „Toaster” să intre şi să ajungă la mormânt.

În 2009 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Poe. Este şi ultima apariţie a Vizitatorului. Mesajul lăsat de el îl necăjeşte rău pe Jerome, care însă refuză să spună ce conţine.

În anii următori, veghea de la mormânt devine zadarnică: nimeni nu mai aduce trandafiri şi coniac. În 2012, custodele proclamă oficial sfârşitul Omului în Negru.

Dar legenda este prea puternică: oamenii îl vor pe „Toaster”. În faţa cererii publicului, Societatea Istorică din Maryland anunţă un „casting” pentru a găsi un nou Om în Negru. Acesta îşi face apariţia pentru prima dată pe 19 ianuarie 2016, iar indentitatea sa nu a fost evident dezvăluită.

Deşi nostalgic după vremurile trecute, Jeff Jerome nu regretă totuşi mizanscena. Anul acesta, mulţimile de curioşi au fost chiar mai mari decât înainte. „Când se apropia de mormânt, am văzut expresia pe feţele copiilor şi am ştiut că am făcut ceea ce trebuia”, îşi aminteşte custodele. „Ochii lor străluceau de parcă l-ar fi văzut pe Moş Crăciun. Nu o s-o uit niciodată pe o fetiţă cum îl trăgea pe tatăl ei de mână strigând ‘Uitel-l! Uite- l!’.”

Bizara moarte a autorului Măştii Morţii Roşii

Pe 27 septembrie 1849, Edgar Allan Poe, care se pregătea să se însoare, îşi părăseşte brusc logodnica la Richmond şi se suie pe un vapor înspre New York, unde locuia. Va apărea în mod straniu la Baltimore, pe 3 octombrie seara, într-o zi de alegeri pentru postul de şerif. Este îmbrăcat cu haine care nu sunt ale sale, sfâşiate şi murdare, părul îi este slinos şi are pe cap o pălărie din frunze de palmier. Este beat şi delirează. Ipoteza cea mai credibilă a acestei stări bizare este că Poe a fost îmbătat şi drogat pentru a fi determinat să voteze. Şi i s-au schimbat hainele pentru a vota de mai multe ori. Racolarea de străini şi de vagabonzi pentru vot era un obicei frecvent în epocă. Internat la Washington Hospital, doctorul John J. Moran, care îl tratează şi care îi pune diagnosticul de „Delirium tremens”, relatează că Poe „vorbea la obiecte inexistente de pe pereţi”. Medicul îi propune să primească vizita unor prieteni. Poe răspunde: „Cel mai bun lucru pe care cel mai bun prieten al meu l-ar putea face ar fi să-mi zboare creierii cu un revolver.” Cheamă pe nume persoane necunoscute – Reynolds, Herring. Duminică, 7 octombrie, se linişteşte. Ateul convins care a fost toată viaţa, rosteşte ultimele sale cuvinte: „Doamne, ai milă de bietul meu suflet!” Este îngropat sărăcăcios în cimitirul Westminster: coşciugul său ieftin din scânduri nu are mânere şi nu i se pune o pernă sub cap.

Trei trandafiri, trei morţi

Presa a lansat tot felul de ipoteze despre semnificaţia ofrandei aduse lui Poe. Astfel, cei trei trandafiri ar reprezenta fiecare pe câte unul din cei trei răposaţi îngropaţi la Westminster: Edgar Allan Poe, soţia sa Virginia şi soacra sa Maria Clemm. În ceea ce priveşte coniacul, acesta nu este pomenit nici măcar o dată în scrierile lui Poe (spre deosebire, de exemplu, de şampanie sau de vinul de Amontillado), iar poetul însuşi l-a băut doar când i l-au oferit alţii, dat fiind că nu și-a permis niciodată o asemenea licoare scumpă. S-a speculat aşadar că e vorba de o pasiune personală a închinătorului lui Poe.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)