Bătrânica de 100 de ani care a UIMIT toată România! Dezvăluiri INCENDIARE despre secretul LONGEVITĂȚII SALE. Nimeni nu bănuia așa ceva
- Ionut Gogean
- 14 iunie 2018, 19:40
Elena Ciocăzanu, o femeie din Târgu-Jiu, care va împlini peste trei lunii 100 de ani a dezvăluit într-un interviu care este secretul longevității sale.
Bătrânica a fost sărbătorită în cadrul proiectului „O viaţă cât un Centenar”.
Oamenii strânși în jurul femeii au rămas uimiți când au aflat cu ce s-a hrănit, dar mai ales cum a trăit.
Potrivit mărturisirilor sale, Elena Ciocăzanu nu a avut o viață ușoară și a fost nevoită să crească fără părinți.
„Am dus şi greu, şi mult, şi puţin, dar am trăit bine. Am şi copiii care m-au ajutat şi le mulţumesc, să le dea Dumnezeu şi lor sănătate. Am ajuns la 100 de ani pentru că am mâncat varză neprăjită, fasole fără să pun ulei în ea. Nu am avut mamă, nu am avut tată, nu am avut pe nimeni şi am trăit aşa, cu ce am putut. La spital nu am fost, m-a iertat Dumnezeu, copiii mei, când am fost bolnavă, au venit cu pastila”, a spus Elena Ciocăzanu, potrivit Mediafax.
Bunica locuieşte acum cu nepoţii şi strănepoţii și, în casă, ea este cea care se ocupă de curăţenie.
„Copiii mei pleacă la serviciu, fata cea mică la şcoală, dar eu dau cu mătura prin toate camerele, aştept copiii şi eu îmi termin toate ce le fac pe acasă. Nu stau, că nu pot să stau. Fac curăţenie prin toate camerele, în fiecare zi. Mie îmi place de ţara noastră. Îmi place că toată lumea are grijă şi Dumnezeu ne dă la fiecare aşa cum gândim. Mă uit la televizor, dar nu la politică”, mărturisit bătrâna.
Ea a fost vizitată de prefectul judeţului Gorj, Ciprian Florescu, şi de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul campaniei “O viaţă cât un Centenar” și a primit în dar un tort, flori, drapelul României şi scrisoarea din partea ministrului de Interne.