18 iunie 1815 - Pe câmpurile din apropierea orașului Waterloo în centrul Belgiei, 72.000 de soldați francezi, conduși de Napoleon, au suferit o înfrângere militară zdrobitoare de la o armată combinată, alcătuită din 113.000 de trupe britanice, olandeze, belgiene și prusace.

Astfel s-au încheiat 23 de ani de război între Franța și celelalte puteri ale Europei. Napoleon a fost apoi trimis în exil pe insula Sf. Helena de pe coasta Africii. Pe 5 mai 1821, fostul Împărat a murit singur pe aceea insula mică, abandonat de toată lumea.

După victoria lui de la Waterloo, ducele de Wellington s-a confruntat cu o provocare inedită: cum să trimită vestea bună acasă, în Anglia. În ciuda filmelor făcute la Hollywood, vestea victoriei asupra lui Napoleon nu a fost trimisă prin poșta cu porumbei, nici nu a fost transmisă prin telegraf mecanic, o inovație la care brita-nicii nu luaseră parte cu același entuziasm ca și francezii.

Drumul știrii cu victoria de la Waterloo a fost descrisă în cartea “The News From Waterloo: The Race to Tell Britain of

La acel moment, anul 1815, în Londra existau 56 de ziare, unde reclamele făceau legea, scrisorile din străinătate erau interceptate de către ziariști cu ajutorul Poștei și niciun reporter nu făcea călătorii de documentare.

Ceea ce trebuie să mai avem în vedere este faptul că un ziar din 1815 era, în mod normal, o foaie mare îndoită în patru, paginile exterioare fiind dedicate în întregime publicității.

Știrile din străinătate erau culese din documentele străine de către Poștă, care le traducea, producea o broșură care era vândută către editorii britanici pentru o guinee bucata. Așa că Londra aștepta cu disperare sosirea veștilor de la Waterloo. Mai mult, acesta nu era un comunicat oarecare, care să fie transmis printr-un mesaj scurt: Victorie Waterloo. Stop. Napoleon învins. Stop.

Așadar, încă din timpul bătăliei, Ducele de Wellington a început să redacteze scrisori ample care au fost înmânate Maiorului Henry Percy pentru livrarea la Londra.

Acesta era unul din străbunicii actualului Duce din Northumberland. Henry Percy a fost un ofițer din armata Imperiul Britanic care a servit în Italia, Egipt, Spania și Portugalia și a fost lângă Ducele de Wellington mult timp, ca aghiotant, inclusiv în bătăliile de la Quatre Bras și Waterloo.

Din cauza faptului că știrile ajungeau greu, în dimineața zilei de 19 iulie 1815, Londra era cu o săptămână în urma evenimentelor. Așa că este de înțeles că deabia aștepta să afle vești despre confruntarea cu Napoleon.

Alături de scrisori, Henry Percy a primit, de asemenea, doi vulturi imperiali auriți, cu steagurile regimentelor atașate și montate pe stâlpi de stejar. Trebuia să le aducă pe Prințul Regent, cadou și ca dovadă a victoriei.

Călătoria a durat mult, deși teoretic ea putea fi făcută în 26 de ore. Percy va face aproape trei zile până la Londra.

A plecat cu o căruță trase de cai, cu vulturii imperiali la vedere, făcând-o extrem de vizibilă și fiind un magnet pentru oameni disperați după vești. Traseul călătoriei însemna parcurgerea a 75 mile (120 km) prin Gent și Bruges către Ostend, apoi la o trecere de mare de 70 mile (112 km) și la alte 75 de mile (120 km) până la Londra. O lipsă acută de cai de schimb și un drum distrus de război a făcut ca drumul lui Henry Percy până la Ostend să dureze aproape 24 de ore, în condițiile în care nu s-au oprit deloc.

El a urcat pe bordul navei de război HMS Peruvian, sub comanda căpitanului James White, pentru trecerea mării, dar progresul a fost lent din cauza lipsei de vânt. Când au văzut în cele din urmă Anglia, maiorul Percy a coborât de pe navă în satul de pescari Broadstairs.

De la sosirea lor la Broadstairs, Kent, la ora 15.00, pe 21 iunie, maiorul Percy s-a grăbit spre Londra, schimbând caii la Canterbury, Sittingbourne și Rochester.

Au ajuns la Londra la ora 21.00, pe 21 iunie. Ajungând în capitala Imperiului, la început nu l-a putut găsi pe Lordul Bathurst sau prim-ministrul Lord Liverpool. Dar vulturii francezi care ieșeau pe ferestrele trăsurii, au atras în curând o mulțime, care îi urma cu urale și aplauze. Henry Percy a dus vestea prima dată Cabinetului britanic care se afla strâns în casa Lordului Harrowby din Piața Grosvenor. Următoarea oprire pentru ofițerul epuizat a fost la Prințul Regent, care era invitat la cină de către una din cele mai bogate englezoaice, Dorothy Boehm în locuința ei din Piața St James. Intrând în cameră, maiorul Henry Percy a pus vulturii imperiali francezi la picioarele Regentului Prințului, spunând: „Victorie, domnule, Victorie!” Vestea s-a răspândit în toată țara.

Maiorul Henry Percy s-a acoperit de glorie, intrând în istorie. S-a retras din armată în 1821, la 36 de ani, fiind bolnav. La 39 de ani avea să intre în eternitate.

Cercetările cuprinse în volumul amintit îi permit autorului să înlăture mitul că bancherul Nathan Mayer Rothschild a fost primul om din Londra care știa despre victorie și că a exploatat știrile pentru a face o avere pe piața bursieră.

> Bătălia de la Waterloo a avut loc de fapt la Braine l’Alleud, la sud de Waterloo, dar Ducele de Wellington avea un obicei de a numi bătălii după locul în care dormise cu o noapte înainte.

> Ca recunoaștere a serviciilor sale, Parlamentul i-a acordat Ducele de Wellington 200.000 de lire sterline, echivalentul a 15 milioane de lire sterline britanice astăzi.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)