Nicolae Rațiu, fiul celebrului om politic Ion Rațiu, face o radiografie dură a societății românești la 29 de ani de la Revoluție.

Pornind de la momentul 1989, când România a trecut de la comunismul paroxistic al lui Nicolae Ceaușescu la cel cu față umană a lui Ion Iliescu, Nicolae Rațiu, om de afaceri de succes și fiu al deja legendarului Ion Rațiu, leagă fir cu fir povestea noastră de țară. O poveste din culise însă, nevăzută, neștiută, interzisă românilor obișnuiți.

Nicolae Rațiu (70 de ani) a fost injectat cu virusul dragostei pentru România de tatăl său, Ion Rațiu. Vrândnevrând, Nicolae a învățat s-o iubească. Locuiește la Londra, dar, în ultimii ani, aproape și-a încheiat socotelile de afaceri pe Tamisa, preferând să le mute aici, la noi, în pământul tatălui. Nu vom scrie însă despre business, deși simplul fapt că familia Rațiu deține licența ARO ar fi fost suficient pentru a vă atrage atenția. Nu! Mai jos veți citi, cu lux de amănunte senzaționale, despre jocurile politice practicate de conducătorii noștri iubiți în ultimii 29 de ani.

Evenimentul zilei: Vă mai aduceți aminte momentul în care tatăl dumneavoastră s-a hotărât să candideze la funcția de președinte al României? A urmat o luptă cu Ion Iliescu...

Nicolae Rațiu: Țin minte că mulți prieteni din Anglia și din România i-au spus că el trebuie să fie președinte, prim-ministru sau mai știu eu ce, o funcție importantă, în orice caz. Doar că tatăl meu avea trei obiective clare: 1. Să revină în țară; 2. Să ajungă deputat de Turda, locul natal; 3. Să înființeze un ziar independent. Atât. A mai avut un obiectiv, unul mai larg: să-i învețe pe români ce înseamnă adevărata democrație. Dar e greu să faci o democrație fără democrați, nu? Din acest motiv și spunea, atunci, că nu poți crea o democrație cu oameni transformați peste noapte din comuniști în democrați. Revenind. El a fost propus de Coposu, de Diaconescu… Când i-a întrebat tatăl meu dacă au bani să susțină o campanie politică pentru cursa prezidențială, au ridicat din umeri: „N-avem, de unde?”. Ion Rațiu a avut bani, dar n-a vrut să cumpere candidaturi, să cumpere voturi.

- Cam câți bani, ce sume a investit Ion Rațiu atunci în campanie?

- Dacă adăugăm și banii furați, probabil vreo 500.000 de dolari. Minerii au furat cam 200.000 de dolari, direct din casă, bani pe care nu i-am mai recuperat niciodată. Acest proces care se desfășoară acum împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu îmi trezește niște amintiri… Gelu Voican Voiculescu - un escroc - a fost atunci în spatele celor mai multe acțiuni de intimidare a tatălui meu, de încercări de a-l face să renunțe. Îl sunau inclusiv acasă, pe telefonul fix. Bine, oamenii lui Voiculescu, nu el personal. Și, la rândul lui, Voiculescu era manipulat de Iliescu.

- De ce credeți că a pierdut Ion Rațiu lupta cu Ion Iliescu? Cât a contat manipularea românilor? Nu auziseră prea mulți oameni de Rațiu, Coposu, Diaconescu.

- Au pus mâna pe televiziunea publică și a fost suficient. Știam că e greu să ajungi la români fără media. Din acest motiv am încercat, înainte de alegeri, să facem un ziar. Și am fost aproape. Voia să scoatem, zilnic, 60.000 de exemplare. Instalasem în subsolul Teatrului Național o tipografie. Doar că atunci când clica lui Iliescu a realizat că vom reuși să facem un ziar a intervenit prompt. Am primit rapid o scrisoare în care ni se cerea să eliberăm spațiul din subsolul teatrului în maximum 30 de zile. Dar, ca să fie siguri că nu va apărea niciun ziar, încă de a doua zi ne-au tăiat lumina, apa, toate utilitățile. Eu mă ocupasem de acest ziar, fusese jobul meu. Țin minte că am găsit niște lacăte mari pe ușă… S-a dus ziarul de opoziție. Apoi, am încercat să facem o televiziune. Îi trimisesem încă din ianuarie 1990 lui Ion Iliescu un memoriu în care solicitam o aprobare în acest sens. Răspunsul, venit mai târziu, a fost un „nu” plin de ură. Mai am și acum răspunsul lui în scris.

 

 

- Democrație, nu glumă

-Escrocheriile au blocat orice candidatură împotriva lui Iliescu, în 1992. Bine, noi, atunci, nu știam toate aceste lucruri. Le-am aflat în timp. Deci, era greu să ajungi la români fără mijloacele media. Gândiți-vă că nici Emil Constantinescu, mai târziu, nu era vreo figură cunoscută. Abia de știau de el mediile intelectuale din București. În rest, în țară, cine auzise de el?

- A fost legitimat de Blandiana, Băcanu, Alianța Civică. El a preluat un capital de imagine gata făcut.

- Exact. Și abia a atins 32%. Tata era, la acea vreme, mult mai cunoscut, grație aparițiilor la televizor. Când a candidat Emil Constantinescu inclusiv contextul era mai bun, pentru că raiul promis de Iliescu nu se materializase. Românii trăiau la fel de prost.

- Bine, Emil Constantinescu a fost, până la urmă, o cruntă dezamăgire…

- Constantinescu a jucat murdar, foarte, foarte murdar. În primul rând nu era pregătit, apoi nu avea capacitatea intelectuală pentru funcția supremă în stat. El habar n-avea de economia lumii, de politica mare. Nu voi uita toată viață că Ana Blandiana și Petre Mihai Băcanu au fost împotriva lui Ion Rațiu, susținându-l pe Emil Constantinescu.

- Așadar, l-au dat la o parte pe Ion Rațiu, care avea a tunci o mai mare vizibilitate, și l-au promovat pe Constantinescu. Care credeți că au fost motivele acestei alegeri?

- Coposu l-a adoptat pe Constantinescu, nu l-a suportat pe Ion Rațiu. Așadar, Blandiana și ceilalți s-au supus deciziei lui Corneliu Coposu, care considera că Rațiu este bătrân, prea bătrân. Doar că, vă spun eu, Ion Rațiu era mult mai tânăr la cap decât oricare dintre cei menționați. Până la urmă, tatăl meu avea doar 73 de ani. Când a împlinit 75, țin minte, l-am întrebat cum se simte. Mi-a spus: „Eu mă simt, în interior, ca la 18 ani. Carcasa însă mă ajută mai greu”.

 

La foc automat

Evenimentul zilei: A fost mulțumit Ion Rațiu cu cât a reușit să facă pentru România sau a rămas cu dezamăgirea că n-a fost lăsat să facă mai mult?

Ion Rațiu: S-a simțit norocos că a avut la dispoziție zece ani din viață pentru a fi acasă. Visul lui a fost, dintotdeauna, să revină în România, țara lui.

- Cum vedeți România la 29 de ani de la revoluție?

- A mai progresat. Dar ceea ce face acum Dragnea se apropie de noțiunea de dictatură. România trebuie condusă cu legea în mână, respectând-o, nu călcând în picioare onoarea și demnitatea românilor.

- A fost sau n-a fost revoluție în 1989, în România?

 - S-au schimbat guvernele, sistemul însă a rămas. Inclusiv acum, când avem un Parlament și o presă liberă - sau mai bine spus aveam o presă liberă - , suntem bântuiți de sechelele comunismului.

 

Urletele nedemocratice ale lui Emil

Ce rol a jucat Ion Rațiu în acțiunea de aderare a României la NATO? Nicolae Rațiu povestește, dar amintirile sale sunt îmbibate de un dispreț profund. Mai ales atunci când firul narațiunii îl aduce în scenă pe Emil Constantinescu, fostul președinte al României. „Păi, chiar Constantinescu l-a îndepărtat pe tata, l-a dat afară din cercul decizional. Când Rațiu a fost ales președintele Camerei Deputaților, Constantinescu s-a opus, prin dreptul de veto. Diaconescu (n.r. - Ion Diaconescu, om politic, țărănist. A fost numit președinte al Camerei Deputaților în locul lui Ion Rațiu, în 1996) l-a sunat pe Constantinescu, spunându-i că Rațiu fusese ales prin vot liber. „Nu, nu se poate!”, a urlat Constantinescu. Și s-a opus. Total nedemocratic. Bine, după părearea mea, și Diaconescu a fost slab… În fine, Constantinescu a amenințat că va face scandal, iar tata a cedat, nu voia circ la formarea noului guvern. Era, totuși, un început, pentru că toate aceste acțiuni aveau loc în 1996. Așa că a fost de acord să preia Diaconescu funcția”.

 

De ce-l aprecia Iliescu pe Ion Rațiu

Nicolae Rațiu a continuat: „Acum, revenind la chestiunea NATO. Ironia a făcut ca Iliescu - pentru că tata a fost vicepreședintele Camerei Deputaților în perioada 1992-1996 - și Ion Rațiu să colaboreze și, mai mult decât atât, Iliescu să-l aprecieze sincer pe tata. Ei mergeau împreună la diverse întâlniri, făceau lobby pentru aderarea României. Iliescu era uluit pentru că Rațiu deschidea multe uși, era respectat în Occident. Atunci a înțeles Iliescu faptul că Rațiu chiar era un adevărat patriot. Or, a înțeles Iliescu, iar țărăniștii s-au pierdut în lupte interne. Constantinescu, la rândul lui, nici măcar n-a fost de acord ca tatăl meu să fie numit ministru de externe…”.

 

Strategie pentru NATO

Ion Rațiu a fost unul dintre negociatorii de prim-rang ai aderării României la NATO: „Tatăl meu era convins, grație cunoștințelor de geopolitică, de un lucru simplu: odată intrat în NATO, nu mai poți merge cu Moscova. De-asta a și luptat din toate puterile pentru acest deziderat. Le-a explicat vesticilor că România are o poziție geo-strategică atât de importantă încât nu poate lipsi din această alianță. Cu alte cuvinte, era în avantajul NATO să primească România. Aceasta a fost strategia lui. Și a reușit”.

 

La braț cu Petre Roman

Referitor la subiectul NATO, Nicolae Rațiu a ținut să sublinieze: „Tata a fost omul care a deschis discuțiile cu Consiliul Nord-Atlantic, un fel de Parlament al NATO. Fiecare țară interesată de aderare avea doi reprezentanți. România i-a avut pe Ion Rațiu și pe Petre Roman. Tata vorbea engleza, germana, franceza, chiar și un pic ungurește. Așadar, el, prin acest atu, dar și prin faptul că avea multe realții cu oameni influenți din Occident, s-a impus ca principal negociator. Tocmai acest lucru era foarte apreciat de Ion Iliescu”.

 

Lider „ok” și nu prea

Are România, în prezent, un lider autentic? Nicolae Rațiu e dezarmant de sincer: „Ca președinte, cred că Iohannis e ok. Are un aspect serios, nu ca Băsescu, Ponta sau Tăriceanu”. „Dar, totuși, ce-i lipsește lui Klaus Iohannis? Pare că-i lipsește ceva pentru a fi un lider autentic”, revin, simțind, totodată, că Rațiu jr n-a fost mulțumit de răspunsul inițial. „Da, așa e. Probabil îi lipsește o anumită abilitate, mai ales că, potrivit Constituției, președintele n-are prea multă putere. Bine, nici opoziția nu-l ajută. PNȚ, care a fost partidul ancestral al familiei mele, a fost distrus de Emil Constantinescu”.

 

Gelozie, invidie, complexe

Care a fost, de fapt, mărul discordiei dintre Emil Constantinescu și Ion Rațiu? De ce-i obstrucționa profesorul fiecare acțiune? Nicolae Rațiu ne-a oferit o explicație pe cât de simplă, pe atât de acidă: „Gelozia, invidia, complexul de inferioritate. Acestea erau motivele lui Constantinescu. Despre altceva nici nu poate fi vorba. Poate doar infatuarea să completeze acest tablou al urii față de tata”.

 

„Am fost ofițer de marină, ca Băsescu”

Tablou de familie, schițat fără ștersături: „Ion Rațiu s-a căsătorit cu mama mea, englezoaică, în ’45. După un an a apărut fratele meu, apoi eu, în ’48. În ’49 au mers în Anglia, unde au locuit la părinții mamei. Tatăl meu era jurnalist, meserie neagreată de socri. Considerau că nu e un job serios, un job bănos”.

 

Un refugiat sărac

Ce s-a întâmplat mai departe? Nicolae Rațiu ne elucidează: „În urma presiunilor, relațiile s-au deteriorat. Mai ales că părinții mamei nu fuseseră de acord cu căsătoria fiicei lor cu un refugiat din România, sărac lipit, care-și părăsise țara pentru o scurtă vizită și se trezise dintr-o dată că nu se mai poate întoarce.

Deci, mama și tata s-au mutat singuri, la Hampshire, lângă Londra, unde el a continuat să scrie și să se implice în mișcările de rezistență românești. Am locuit acolo până-n ’51. Presiunile familiei din partea mamei au continuat, așa că tata s-a angajat într-o companie de shipping, răspundea de transportul pe mare al mărfurilor. A avansat, a urcat în funcții până când, în 1958, a decis să-și înființeze propria societate. Apoi, a prosperat”.

 

Afaceri imobiliare

Cum afacerile în domeniul comerțului naval au mers bine, Ion Rațiu și-a îndemnat fiul să urmeze cursuri de specializare în America: „Așa este, dar nu mi-a plăcut deloc această meserie milităroasă. Din ’67 până-n ’71 am urmat cursuri de marină comercială, m-am calificat ofițer, ca Băsescu, dar n-am prea ieșit pe mare.

Am rămas în port, erau începuturile comerțului cu containere. Am lucrat cu tata în acest business până-n ’80. Oricum, în paralel activam în domeniul imobiliarelor, domeniu care, în timp, a devenit mult mai profitabil.