Oricine gândeşte cu mintea proprie, în mod liber, despre dictatura personală a lui Erdogan, acasă sau în străinătate, poate fi etichetat ca „terorist”.

Un comentariu pentru Gatestone Institute al lui Burak Bekdil. Acesta este unul dintre cei mai importanţi jurnalişti turci, care a fost dat afară de la cotidianul Hurriyet, după 29 de ani de muncă, pentru că a scris despre abuzurile lui Erdogan.

Mulţi dintre tiranii din Orientul Mijlociu au acuzat lumea liberă că este teroristă.

Pentru Hamas sau Fraţii Musulmani, de exemplu, întreaga civilizaţie occidentală este o maşinărie teroristă programată să verse sânge musulman. Omul forte din Turcia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan nu face excepţie.

Într-un discurs din aprilie, Erdogan, evident lovit de amnezie în legătură cu invazia Ciprului de Nord şi, cu câteva săptămâni înainte, a Afrinului sirian, l-a numit pe premierul Israelului „terorist”. Erdogan le-a spus suporterilor lui:

„Asupra noastră nu planează ruşinea de invadatori, Netanyahu. Dar tu eşti un invadator şi te afli pe acele pământuri ca un invadator. În acelaşi timp, eşti şi terorist.”

Într-un alt discurs, din nou victimă a amneziei în legătură cu deceniile de războaie arabe şi musulmane împotriva Israelului, el a spus:

„Tu, Israel, eşti un stat terorist. Se ştie ce ai făcut în Gaza şi ce ai făcut la Ierusalim. Nu există nimeni în această lume care să te iubească.”

Ca şi cum întreaga lume ar fi admiratoarea lui Erdogan.

Pe 7 aprilie, Erdogan a acuzat Franţa că adăposteşte terorişti, „primindu-i” la Palatul Elysée, pe fondul unui conflict diplomatic între aliaţii NATO Franţa şi Turcia privind sprijinul Parisului pentru Forţele Democratice Siriene (FDS), cea mai importantă forţă terestră, majoritar kurdă care a înfrânt ISIS în Siria. FDS sunt de asemenea un aliat al trupelor americane care luptă în Siria.

Dar Erdogan a spus:

„Tu, Franţa, nu vei fi capabilă să explici asta. Nu vei fi capabilă să te descotoroseşti de această povară teroristă... Cât timp Occidentul încurajează aceşti terorişti, te vei scufunda.”

Şi Statele Unite „colaborează cu teroriştii”. În februarie, Turcia a avertizat militarii americani din Siria în legătură cu posibilitatea de a fi trataţi ca terorişti dacă vor continua să-i susţină pe militanţii kurzi. Vicepremierul Bekir Bozdag i-a ameninţat pe soldaţii americani că riscă să fie prinşi la mijloc în ciocniri şi că trupele turce nu vor face nici o deosebire, dacă soldaţii americani apar în uniforme kurde.

În concepţia guvernului turc, aproape întregul continent european este format din state teroriste. Într-un discurs din 25 aprilie, prim-ministrul Binali Yildîrîm a acuzat naţiunile Europei, cu excepţia Spaniei, că sprijină organizaţiile teroriste. După câteva săptămâni, Yildîrîm a avertizat Bosnia, un stat prieten cu Turcia, că ar putea deveni o ţintă dacă adăposteşte „organizaţia teroristă gülenistă”, referindu-se la clericul musulman Fethullah Gülen, care a fost un aliat puternic al lui Erdogan, dar acum se află într-un exil auto-impus în Statele Unite.

Oricine gândeşte cu mintea proprie, în mod liber, despre dictatura personală a lui Erdogan, acasă sau în străinătate, poate fi etichetat ca „terorist”. Pe 24 martie, Erdogan i-a criticat pe studenţii care protestau împotriva intervenţiei din Afrin la una dintre cele mai bune universităţi, Bogazici, numindu-i „terorişti”, „tineret comunist şi trădător”. „Tineretul trădător” a fost arestat imediat.

Pe 25 aprilie, un tribunal turc a condamnat 14 membri ai redacţiei ziarului de opoziţie Cumhuriyet la închisoare sub acuzaţia de „terorism” şi a dictat sentinţe cuprinse între doi ani şi jumătate şi şapte ani şi jumătate.

Un alt acuzat în acest proces, care nu a fost angajat la Cumhuriyet, a fost inculpat pentru postările sale pe Twitter, a primit cea mai grea pedeapsă: zece ani.

„Presa însăşi a fost pusă în banca acuzaţilor, iar verdictele de astăzi sfidează logica şi sunt o insultă la adresa justiţiei”, a declarat Milena Buyum, militantă din Turcia a Amnesty International. „Aceste sentinţe motivate politic au în mod clar intenţia de a induce frica şi tăcerea la orice formă de disidenţă.”

Toate acestea sunt lucruri de-a dreptul nebuneşti. Când Erdogan nu luptă cu sutele de milioane de „terorişti”, incluzând aici aproape întreaga Europă, Statele Unite şi probabil jumătate din propria sa naţiune, este ocupat să întărească legături cu ţări precum Rusia, Sudan şi Iran.

În timpul unei vizite în Sudan din decembrie, Erdogan a numit-o pe gazda sa, Omar Al-Bashir, „frate”. Din păcate, „fratele” lui Erdogan este căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru genocid şi crime împotriva poporului său.

Iar Erdogan s-a aliat cu Rusia şi Iran pentru a-l sprijini pe dictatorul Bashar Al-Assad şi „pentru a readuce pacea în Siria”, în timp ce invadează enclavele kurde din nordul ţării.

În concepţia lui Erdogan, lumea se împarte în ţări „teroriste” – ca întreaga Europă, mai puţin Spania, Statele Unite şi jumătate din ţara sa – care se opun ţărilor „nobile” Rusia, Sudan şi Iran.