Naționala Italiei are un selecționer! Va încerca să resusciteze „Squadra Azzurra”

Naționala Italiei are un selecționer! Va încerca să resusciteze „Squadra Azzurra”

După ratarea calificării la Cupa Mondială din Rusia, Italia l-a demis pe selecționerul Gianpiero Ventura, dar acum „Squadra Azzurra” va fi condusă de Roberto Mancini.

Federația de la Roma a reușit să-l convingă pe Roberto Mancini să preia naționala Italiei, chiar dacă prima variantă a forului a fost Carlo Ancelotti, dar acesta a refuzat propunerea. În vârstă de 53 de ani, Mancini se va despărți în curând de Zenit Sankt Petersburg, iar acum are misiunea de face uitată ratarea calificării „Squadrei Azzurra” la turneul final din Rusia.

După acest eșec major, Italia a fost condusă de interimarul Luigi Di Biaggio. Primele meciuri ale italienilor cu Mancini pe bancă vor avea loc în această lună, cu Arabia Saudită și Olanda (ambele vor fi partide-test).

 

Ne puteți urmări și pe Google News