Apar roșiile românești! Prețul ȘOCANT al unui KILOGRAM. Cum explică legumicultorii situația

Apar roșiile românești! Prețul ȘOCANT al unui KILOGRAM. Cum explică legumicultorii situația

Apariția primelor roșii românești pe piață, mai devreme decât estimarea inițială, aduce în prim-plan o situație neobișnuită: roșiile vor fi mai scumpe decât carnea.

Producătorii din județul Olt, care au început deja recoltarea, explică de ce tomatele ajung să fie vândute în piață și cu peste 20 de lei kilogramul.

Familia Baciu are trei solarii. Oamenii sunt printre primii legumicultori din Izbiceni care au reușit să recolteze roșiile. Ei mizează pe o producție de 12 tone: „Am mizat pe organic, pe natural, cât se poate. Îngrășământ natural, fără pesticide”.

Oamenii spun că au muncit mult ca să scoată roșiile pe piață mai devreme. Mai ales că în martie credeau că gerul le va înjumătăți producția. Oamenii vând legumele en-gros cu 13 lei kilogramul, însă la piață prețul poate fi și dublu, spun aceștia pentru banatulazi.ro.

„A fost un an foarte greu. Roșiile sunt plantate pe 8-9 februarie. După 25 martie am avut patru zile și patru nopți critice. Am avut zăpadă, am avut viscol, au fost temperaturi de -10, -15 grade”, spune Marian Baciu, legumicultor.

900 de producători de roșii din Izbiceni s-au înscris în programul Tomata pentru a primi subvenția de 3.000 de euro de la stat. Dintre ei, doar 10% au reușit să iasă pe piață cu două săptămâni mai devreme.

„Și ceilalți urmează, în maximum două săptămâni să iasă, dar oricum se va decala perioada total. Așa cum îi spuneam domnului ministru, trebuie să facă ceva ca să îi ajute și pe ceilalți care au depus eforturi deosebite. Am și atras atenția pentru lipsa forței de muncă”,spune inginer Gheorghe Zăvăleanu, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Olt.

Mulți legumicultori se plâng că nu au timp să își îngrijească recolta deoarece trebuie să meargă și la piață. Deși oferă locuri de muncă, doritorii sunt puțini.

 

Ne puteți urmări și pe Google News