Tismăneanu îl NIMICEȘTE pe Dragnea: ”E un BORFAȘ TOXIC, un PUNGAȘ SINISTRU!”
- Razvan Gheorghe
- 20 aprilie 2018, 10:46
Politologul și scriitorul Vladimir Tismăneanu declanșează un atac de o aciditate extremă la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, pe care îl cataloghează, pe Facebook, drept ”pehlivan promiscuu”, ”pungaș sinistru”, ”borfaș toxic” și ”pezevenghi pestilențial”.
”Ce mai e nou in Absurdistan? Socialismul ‹creștin› al mafiotului Dragnea: ‹Pentru cei care vor să împiedice referendumul, noi le spunem că nu vom renunța și vrem ca românul să aibă dreptul să-și expună un punct de vedere. Noi suntem socialiști, nu suntem conservatori, dar aici e vorba de o tema creștină foarte importantă›. Dragnea nu e nici socialist, nici conservator, este un pehlivan promiscuu, un pungaș sinistru, un borfaș toxic și un pezevenghi pestilențial. Pe scurt, o ordură putridă. Iar manechinul-pațachină, rapacele Tăriceanu, este sluga sa crapuloasă, licheaua de serviciu, ieri, azi, mereu...”, scrie Vladimir Tismăneanu.