România va avea ÎN PREMIERĂ șase jucătoare în Top 70 WTA

România va avea ÎN PREMIERĂ șase jucătoare în Top 70 WTA

Tenisul românesc feminin trece printr-o perioadă excelentă. Începând de luni, șase „tricolore” se vor regăsi printre primele 70 de jucătoare ale lumii, în clasamentul de simplu.

Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Ana Bogdan sunt jucătoarele din România care se vor bucura de această modificare a clasamentului WTA. De această performanță se mai bucură SUA și Rusia. Ana Bogdan, aflată în prezent pe locul 76 WTA, va juca astăzi în semifinalele turneului de la Bogota. Grație calificării în această rundă, sportiva noastră va intra, de luni, în premieră, în Top 70 mondial. 

Pentru un loc în finala întrecerii din Columbia, Ana Bogdan se va duela cu slovaca Anna Karolina Schmiedlova (132 WTA), de la ora 19:00 (în direct la Digi Sport 3).

 

Ne puteți urmări și pe Google News