Dosarul poliţiştilor care l-au lovit pe Boureanu a ajuns la final. Ce a decis Parchetul
- Adrian Dumitru
- 2 aprilie 2018, 16:54
Poliţiştii implicaţi în bătaia cu Cristian Boureanu au scapat de dosar. Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 1 a dispus clasarea plângerii depuse de fostul politician în iunie 2017, în care îi acuza pe poliţişti de purtare abuzivă.
Vara trecută, agenţii de la rutieră au oprit la control maşina în care se afla şi Boureanu, care se întorcea după o noapte în club. Situaţia a escaladat, iar un agent de poliţie a fost lovit de Boureanu, care a fost nevoit să stea în arest pentru gestul său.
Fostul deputat Cristian Boureanu a fost lovit extrem de tare de polițistul de la circulație, astfel că politicianul a suferit mai multe traumatisme.
Din cauza loviturii primite, acestuia i-a fost fisurat timpanul stâng, dar poliţiştii l-au dus la spital abia la 6 dimineaţa, după ce s-au speriat, fostului politician curgându-i sânge din ureche.