Acord de asistență tehnică, semnat de Primăria Sectorului 5 cu Banca Mondială

Acord de asistență tehnică, semnat de Primăria Sectorului 5 cu Banca Mondială

Premieră la nivelul administrației publice din Capitală: La inițiativa Primarului Daniel Florea, Primăria Sectorului 5 devine cea de-a doua autoritate publică locală din lume care întreprinde un pas important pentru o dezvoltare sustenabilă. Primaria Sectorului 5 urmează să construiască un cartier cu 40.000 de unități locative.

Marți, 20 martie 2018, la sediul instituției din strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, a fost semnat un Acord de asistență tehnică cu Banca Mondială, demers care așază Sectorul 5 pe harta investițiilor masive în România, proiectele pe care Primarul Daniel Florea le propune urmând să contribuie la dezvoltarea economică sustenabilă a zonei de sud-est a acestei unități administrative.

Concret, acordul semnat astăzi oferă suportul tehnic pentru demararea celor mai mari proiecte de dezvoltare urbană, din România, de după 1989.

Astfel, pe un teren de 110 ha din zona Antiaeriană, aflat în administrarea Sectorului 5, va prinde contur un nou cartier, în care vor fi edificate 40.000 de unități locative, o maternitate, o sală polivalentă, un bazin olimpic de înot, un muzeu, un centru administrativ, unități de învățământ și toate funcțiunile necesare pentru o dezvoltare urbanistică la nivelul secolului XXI.

„Este primul proiect de acest gen dezvoltat în România ultimilor 30 de ani, iar,  pentru un proiect atât de mare, nu puteam să sperăm la un partener mai bun decât Banca Mondială”, a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5.

De asemenea, o altă prioritate în derularea colaborării o reprezintă regenerarea urbană complexă a cartierului Ferentari, împreună cu Banca Mondială urmând a fi identificate soluțiile cele mai bune pentru ca proiectele de regenerare urbană din zone precum Livezilor, Iacob Andrei și Zăbrăuți să devină realitate.

„Vorbim de soluții reale pentru oameni. De case noi pentru cei care sunt în pericol, de locuri de muncă, de sprijin pentru a merge la școală sau la liceu. Este un drum lung, pe care îl începem astăzi și trebuie să avem în vedere că suntem primii din România care au avut curaj să abordeze frontal o problemă atât de complexă”, a adăugat Edilul Sectorului 5.

Nu în ultimul rând, este vizată dezvoltarea economică sustenabilă a zonei de sud-est a Sectorului 5, prin demararea proiectului „Laser Valley”, în Sectorul 5 fiind create condițiile pentru atragerea de investitori în cadrul unui hub tehnologic, Banca Mondială urmând să asigure componenta de know-how, cât și dialogul cu investitori interesați de proximitatea cu proiectul ELI-NP și de o colaborare pe principii solide cu Primăria Sectorului 5.

„Sectorul 5 va deveni, în perioada următoare, principalul pol de creștere economică de la nivelul Capitalei. Este și o mândrie personală să constat că proiectele pe care le-am gândit și propus la preluarea mandatului atrag parteneri atât de valoroși. Aceste proiecte prind contur și vor deveni realitate. Unele mai devreme, altele, respectând termenele impuse de lege. Cum am mai spus, lucrurile importante au nevoie de timp. Dar este clar că avem proiecte serioase și suntem capabili să aducem alături de noi parteneri serioși. Am insistat foarte mult să intrăm în acest parteneriat cu Banca Mondială și de astăzi avem la îndemână toate mijloacele tehnice pentru a sta la aceeași masă cu cei mai mari specialiști din lume, iar, împreună, să schimbăm în bine fața Sectorului 5. Colaborarea pe care am demarat-o astăzi reprezintă garanția certă că unde există proiecte și inițiative în folosul cetățenilor, Primăria Sectorului 5 va fi cel mai serios partener”, a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5.