Un accident de circulația grav a avut loc, miercuri seară, după ce trei autobuze s-au ciocnit în municipiul Satu Mare. Patru persoane au fost transportate la spital.
Cele trei autobuze s-au ciocnit din cauza nerespectării distanței în mers, a anunțat Alina Ţinca, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, potrivit Mediafax.
Se pare că şoferii celor trei autobuze au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
”Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc pe o stradă din municipiul Satu Mare. Din primele informaţii rezultă că, pe fondul nerespectării distanţei în mers, un autobuz condus de un bărbat de 50 de ani a intrat în coliziune cu un alt autobuz iar acesta a fost proiectat în al treilea autobuz. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus Alina Ţinca.
Una dintre cele patru persoane rănite avea un dinte spart, în timp ce alta prezenta o fractură la umăr
Cele trei autobuze aparţineau unei firme care transportă angajaţii unei societăţi comerciale.