Sile Cămătaru, în PLIN RĂZBOI la PUȘCĂRIE. A jurat să LUPTE până la FINAL

Sile Cămătaru, în PLIN RĂZBOI la PUȘCĂRIE. A jurat să LUPTE până la FINAL

Supărat pe șefii penitenciarului unde este închis că nu îi permit un regim de detenție semideschis, Sile Cămătaru le-a declarat război acestora.

Jurnaliștii de la Spynews.ro scriu că într-un proces care are primul termen chiar săptămâna viitoare, Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, acuză conducerea Penitenciarului Rahova de încălcarea mai multor drepturi. 

Conform articolului invocat de Sile, şefii penitenciarului nu ar fi ţinut cont în momentul în care au decis executarea pedepsei în regim închis, de mai multe aspecte: „vârsta persoanei condamnate, starea de sănătate a acesteia, conduita persoanei condamnate, disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională”.

Condamnările definitive în "Dosarul Clanurilor" au dat mai bătăi de cap directorilor de penitenciar din țară, care s-au trezit, dintr-o dată, cu cele mai periculoase căpetenii ale lumii interlope. Mai mult, situația este și mai complicată cu cât o mare parte dintre acești noi deținuți se dușmănesc de moarte unii cu alții. Este și cazul fraților Cămătaru, care se află în război deschis cu Sportivii, mai scrie sursa citată.