De la Joseph Nye Jr citire, puterea soft, blândă sau neconstrângătoare, puterea de exemplu a putut fi teoretizată împotriva elementelor hard și destructive, agresive și violente pe care le-a reprezentat puterea militară.

E motivul pentru care numeroși actori mari au preferat să-și asume și să revendice ca nivel de ambiție doar componenta economică, comercială, de inventivitate și creativitate, de cercetare și capacitate academică și de educație dominantă, negând orice referință la o componentă de putere constrângătoare politic, cu atât mai mult ambiții militare, ba chiar respingându- le de plano și evitând orice implicare în aceste domenii.

Germania a avut propriile sale răni după al Doilea Război Mondial, motiv pentru care s-a abținut să dezvolte componenta militară, a ieșit prima oară din teritoriul național în Bosnia Herzegovina cu greu, iar misiunea trupelor sale de la Mazar i Shariff, acolo unde jucau fotbal în garnizoană cu localnicii, ca principală preocupare, a fost definită doar de celebrul atac comandat americanilor pentru că o cisternă cu benzină se afla în apropierea bazei cu peste 3.000 de soldați, iar o grupă nu a părăsit garnizoana pentru a îndepărta posibila amenințare, ci a comandat atac aerian american care a distrus cisterna, dar și câteva sute de afgani care luau din ea benzina pentru uz propriu.

Atunci s-a spus că germanii au uitat să mai lupte. Azi, investiția militară vizează cu preponderență componenta cyber defense și artificial intelligence asociată. Și în ceea ce privește influența politică, deși greutatea strategică și mărimea economiei o implicau automat, a fost respinsă nu o dată de Germania. Deși a formulat-o ulterior, inclusiv prin vocea unor oficiali, cererea de recunoaștere a Kosovo drept condiție pentru Serbia de a intra în UE nu a fost formulată explicit.

Deci nici în materie de influență politică, manifestată implicit, Germania nu a revendicat și nu și-a asumat puterea pe această dimensiune, chiar dacă o exercită la nivel multilateral, cu precădere în UE. Un alt caz celebru este China. Aceasta și-a asumat strict afacerile, accesul la resurse și a oferit în schimb investiții „fără condiții”.

Mai peste tot, în Africa, în Asia sau la nivelul Europei Centrale și de est. Fără condiționări politice, zice-se – deși partenerii și vecinii din Asia de Sud Est, de la Filipinele lui Duterne la Cambogia sau Myanmar/Burma, cu precădere statele cu dispute teritoriale, au resimțit presiunile politice ale gigantului economic.

În schimb, China a marșat înainte pe principiul că nu cere democrație, condiții sau reforme pentru a acorda împrumuturi și a face afaceri. Un motiv de laudă, mai ales că a mai transmis un mesaj, potrivit cunoscătorilor, respectiv faptul că e „atentă” cu dictatorii și conducătorii statelor unde face afaceri, fapt pe care companiile occidentale nu prea pot să o facă lesne.

În plus, China a câștigat mult prin contrapunerea cu SUA și sublinierea că Beijingul nu amplasează baze militare și nu domină sau condiționează militar statele unde face afaceri. Mai putem adăuga și UE la actorii puteri reale economice care evită condiționalități și influențe politice asumate și, în nici un caz, nu apelează la puterea militară, hard, ci doar la „puterea exemplului”, „atracția modelului”, adică soft power.

Ca să nu mai vorbim despre Rusia, cu manifestărișcoală în materie, stat care a devenit revizionist și revanșard după ce perioada sa de secetă economică a fost depășită de prețurile la petrol și gaze care au explodat, de unde foamea de proiecte politice, de Georgia și Crimeea și Estul Ucrainei, de intervenție în Siria și redeschidere de baze militare și de investiții militare și cursa înarmărilor.

Întrebarea este dacă o mare putere, o putere care revendică doar componenta economică și comercială, de capacitate de transport, de cercetare și inventică, poate să rămână doar la exercitarea acestei componente. Sau pofta vine mâncând și, odată ce relevanța creșterii economice aduce resurse, începe și dorința influenței politice și ambiția dominației militare?

Ei bine, eu cred că toate datele și experiențele trecutului arată că nimeni nu se oprește în manifestarea puterii și nu și-o limitează natural, prin sine, până nu e îndiguit și constrâns. Din contra, trendul natural este maximizarea puterii și diversificarea cât mai mare a instrumentelor pentru a atinge eficiența maximă a exercitării acestei puteri. Aviz amatorilor și planificatorilor strategici, care refuză să creadă în Armata europeană ca nivel de ambiție, în investiția de 2% din PIB în Armata germană sau visează la putere economică fără constrângere militară în cazul investițiilor chineze.