PONTA, NEIMPRESIONAT de DEMISIA lui MACOVEI. IRONIILE fostului premier: „Merge la Bruxelles pentru BANI”

PONTA, NEIMPRESIONAT de DEMISIA lui MACOVEI. IRONIILE fostului premier: „Merge la Bruxelles pentru BANI”

Fostul premier al României, Victor Ponta, a avut o ieșire dură, după ce europarlamentara Monica Macovei și-a anunțat demisia din Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE). Decizia fostului ministru al Justiției a fost luată după ce aceasta a cerut explicații privind invitarea fostului prim-ministru ca vorbitor la summitul Alianței din 22 martie 2018, la Bruxelles.

Ponta a subliniat ceea ce politicianul percepe ca fiind o diferență fundamentală între el și Monica Macovei, cu privire la motivele care îi aduc pe cei doi la Parlamentul European.

„Eu merg de fiecare dată la Bruxelles ca să vorbesc despre România și locul țării noastre în Europa. Doamna Macovei merge la Bruxelles pentru bani, avantaje personale și ca să își expună frustrările personale”, a subliniat Ponta, pentru DCNews.

Monica Macovei emisese un comunicat în care cita, printre alte motive, și prezența fostului prim-ministru la Bruxelles ca jucând un rol important în decizia ei de a-și da demisia.

„Este de neînţeles şi regretabilă prezenţa lui Victor Ponta ca vorbitor la un eveniment al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, din care fac parte partide politice din multe ţări - nu doar membre UE -, cum este Turcia, sau partide politice din statele membre, dar fără reprezentare parlamentară. Victor Ponta încearcă să-şi facă loc lângă prietenul lui din Turcia, dictatorul Erdogan'', a declarat Monica Macovei.