Având la îndemâna istorioarele culese de folcloristul Simion Florea Marian, în urmă cu mai bine de 100 de ani, scriitoarea Doina Ruști (foto) a refăcut, pentru Evenimentul zilei, această minunată legendă a demonului răzbunător îndrăgostit de fata din pădure

În fiecare zi de 1 Martie, oamenii își oferă mărțișoare, își zâmbesc, se îmbrățișează și se sărută. Cei mai mulți fără să aibă habar sau măcar să se gândească la semnificația acestui gest delicat sau la originea obiceiului contorsionat și schimbat de la an la an, de la o generație la alta. Așadar, haideți să deslușim împreună tainele mărțișorului, împărtășite cu măiestrie de Doina Ruști!

​

Avea părul în alb și roșu

„Mai demult, lumea vorbea des despre el. Deși cobora din castel doar o dată pe săptămână, putea fi zărit prin păduri, înfăşurat într-o pelerină ca o pală de foc. Cine i-a văzut fața, n-o uită niciodată, căci are niște ochii umbriţi de amintiri parfumate și coarne de țap. Dar ceea ce-l face cu adevărat memorabil este părul, jumătate alb și jumătate roșu, în șuvițe care-ți iau ochii de mătăsoase ce sunt. Cât priveşte picioarele, cică s-ar termina cu nişte copite strălucitoare.

(...) Numele lui este Marțisara, dar uneori i se spune, în derâdere, Marţolea. De la el ne-a rămas mărțișorul și amintirea unui cântec trist. Căci acest ţap tânăr şi înfumurat este și unul dintre marii cântăreți ai lumii. Glasul lui coboară peste inimile îndurerate, mai ales în serile de marţi, când oamenii sunt adesea loviţi de tristeţe. (...) Iar cine îi ascultă cântecul este lovit de o durere de moarte.

Se zice că dacă cineva ar încerca să-și astupe urechile ori să-l ignore în vreun fel, ar trebui să fie pregătit pentru ceea ce e mai rău. Marțisara este un demon răzbunător. Și nimic nu-l supără mai rău decât indiferența oamenilor față de cântecul lui. Poate să ia orice înfățișare. Este capabil de cele mai mari răutăți. (...) Puțini au rămas în afara cruzimii lui. Mai ales în serile de marți. Cu o singură excepție”

Martie, o caldă aducere aminte Marțișara continuă să fie demonul serii şi al nopţii de marţi, iar faptele sale, chiar dacă dureroase și crude, pornesc din sufletul unei fințe pasionale. Dezlănţuit şi seducător, Marţisara exprimă forţa vieţii şi a lumii vegetale, o forţă persistentă, protectoare, malefică şi neiertătoare. Dar în prima zi a lunii martie îşi aduce aminte de acea fată căreia i-a dăruit un ban de argint şi, cuprins de blândeţe, dă drumul unui cântec care topeşte zăpezile şi tulbură somnul pisicilor.

Un bănuț de argint

„Odată, Marţisara rătăcea prin păduri, scuturându-și pletele și trezind prin cântecul său mii de suflete. Iar între acestea s-a aflat și al unei fete, care visa rezemată de trunchiul unui măr. Marțisara s-a oprit fulgerat de lumina ochilor ei. Gândurile fetei pluteau purtate încă de valurile otrăvite ale acelui cântec care umpluse lumea, iar din gene curgeau speranțele unei ființe care nu cunoscuse încă durerile vieții. Firele lungi, din barbă, i s-au mişcat odată cu apele pelerinei, iar Marţisara a scos un mic suspin, care-a făcut-o pe fată săşi ridice ochii. Ea l-a privit cutremurată de uimire, pentru că nu mai văzuse niciodată o astfel de fiinţă, iar el i-a zâmbit cu înţelegere.

- Bună seara, Mărite domn!, l-a salutat fata, lăsându-l fără cuvinte. Nimeni nu-l mai numise astfel, nimeni nu-i mai vorbise cu atâta blândețe. În aburii serii nu erau decât zâmbetul lui și zâmbetul ei. Iar când se întâlnesc două zâmbete, se spune că întregul univers este fericit. Căci ceea ce nu poate cumpăra aurul, poate să plătească un zâmbet.

Era pentru prima oară când Marţisara simţea nevoia să ocrotească o fiinţă întristată. În acel moment, absolut singular din viaţa lui, se spune că şi-ar fi desprins din păr un bănuţ de argint, pe care mai stăteau încă împletite un fir alb şi unul roşu, şi că l-ar fi întins spre fata care îl privea cu același zâmbet poleit de fericiri. Iar acest dar al lui Marţisara a fost primul mărţişor”.