SIMONA HALEP primește cel mai FRUMOS CADOU după REVENIREA pe PRIMUL LOC în clasamentul mondial

SIMONA HALEP primește cel mai FRUMOS CADOU după REVENIREA pe PRIMUL LOC în clasamentul mondial

După ce o țară întreagă s-a bucurat după ce a aflat că Simona Halep este din lider mondial în clasamentul WTA, cadourile nu întârzie să apară. Deocamdată, cel mai de răsunet vine complet neașteptat și reprezintă o mare onoare pentru sportiva din România.

Conform unei decizii a Consiliului General al municipiului București, Simona Halep a primit, luni, titlul de cetățean de onoare al Capitalei. Evenimentul a avut loc la Teatrul Excelsior, potrivit Mediafax.

 

 

Inițiativa a aparținut unor consilieri generali care fac parte din PNL, iar decizia a fost votată în unanimitate,

 

În expunerea de motive a proiectului, inițiatorii arată cât de rare sunt performanțele sportivilor români în ultimul timp, pe plan internațional. Cauzele care au conduse la scăderea performanțelor sunt, în principal, lipsa de implicare și susținere pe care autoritățile o manifestă atunci când vine vorba de dezvoltarea și întreținerea bazelor sportive și în finanțarea și funcționarea cluburilor sportive destinate copiilor și juniorilor. Toate aceste lucruri, împreună cu un dezinteres al oficialilor pentru atragerea noii generații către domeniul sportiv, au condus la reducere semnificativă a numărului de copii care practică sport.

 

Simona Halep a fost profund mișcată de acest gest al autorităților.

 

„Sunt foarte emoţionată. E mult mai greu decât pe teren. Vreau să mulţumesc pentru acest titlu, e o onoare. Când am venit în Bucureşti acest oraş era străin pentru mine, când am venit de la Constanţa, dar astăzi consider "acasă" acest oraş. Criticile de motivează să fii mai bun. Este un moment deosebit, vreau să mulţumesc ţării, chiar dacă nu avem un sistem foarte dezvoltat. Am avut tot ce era nevoie pentru a deveni numărul unu.

Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Sper să avem cât mai mulţi campioni şi să mai avem locuri 1 în lume pentru că este un lucru special. Sunt foarte onorată că am primit acest titlu. Mulţumesc”, a spus sportiva după ce a primit distincția.