Temperaturi-record. Peste jumătate de țară, afectată de ger și viscol

Temperaturi-record. Peste jumătate de țară, afectată de ger și viscol

România va îngheța la minus 22 sau minus 23 de grade, temperaturi record, chiar cu 10-15 grade mai mult decât ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din an, susține directorul ANM, Elena Mateescu.

Pe harta ANM, aseară figurau 27 de județe sub Cod Portocaliu, inclusiv Capitala. Din datele transmise de meteorologi reiese că, începând de luni, ora 3.00 și până pe 1 martie ora 10.00 va fi Cod Portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

În zonele afectate, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilei, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

Totodată, avertizarea meteo de Cod Galben va avea efecte în toată țara în același interval de timp. Din cauza vremii nefavorabile, autoritățile au anunțat, aseară, închiderea școlilor în București, Constanța, Ilfov, Giurgiu, Dolj, Olt, Teleorman, Brăila, Argeș, Mehedinți și Călărași.

Ne puteți urmări și pe Google News

MAI a anunțat că zeci de autovehicule au rămas blocate în zăpadă, fapt pentru care autoritățile sfătuiesc populația să nu plece la drum. A fost luată măsura închiderii Autostrăzii A2, între km 220-160, pe sensul către București, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acționeze. CFR Călători anunța, la închiderii ediției, că au fost anulate 57 de trenuri.