Rusia a instalat sisteme avansate de rachete Iskander, cu potenţial nuclear, în enclava Kaliningrad. Motiv pentru o reacție dură, în primul rând de la Președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, dar și pentru reacții nepublice la nivelul liderilor țărilor potențial vizate.

Și Asistentul american al Secretarului General al NATO, Rose Gottemoeller, a apreciat că desfăşurarea rachetelor în Kaliningrad este „o problemă foarte serioasă”. Raza de acțiune a rachetelor 9 K 729 Iskander (Clasificare NATO SS26 Stone) este de 500 km – rachete cu rază scurtă de acțiune – ceea ce înseamnă că rachetele pot lovi statele baltice, pe cele nordice, Germania, Polonia și Europa Centrală.

În urma protestelor diferitelor state pe canale diverse, de la cele diplomatice la cele publice, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat pentru a declara libertatea de acțiune a Rusiei, care are dreptul să decidă unde îşi desfăşoară resursele militare pe propriul teritoriu:

„Desfăşurarea unei arme sau a alteia, desfăşurarea unor unităţi militare şi aşa mai departe pe teritoriul rusesc este exclusiv o problemă suverană a Federaţiei Ruse”, a declarat Peskov. Peskov mai susține că acțiunile Rusiei în această categorie nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni.

Acum ar trebui să ne reamintim cam care au fost reacțiile Federației Ruse, chiar ale lui Vladimir Putin și ale lui Peskov însuși, la amplasarea elementelor scutului anti-rachetă al NATO în Europa. Declarațiile au fost sforăitoare și acuzatoare, amenințând cu represalii și cu măsuri tot mai dure ale Rusiei lui Putin.

Spre deosebire de scutul anti-rachetă, care este o facilitate militară pur defensivă, și nu utilizează încărcătură explozibilă, ci doar pulverizează ținta la impact prin viteza anti-rachetei, rachetele Iskander au caracter pur ofensiv și ele pot fi purtătoarele încărcăturilor nucleare.

Diferența este radicală, dar abordarea de către Rusia e una distinctă, care se poate încadra în afirmația excepționalismului rus: eu am voie să pun arme oriunde pe teritoriul meu, arme ofensive cu capacitatea de lovire nucleară, voi nu aveți voie să amplasați nici măcar arme defensive fără acordul meu!

Ca să amintim și motivația pentru care Rusia nu a fost de acord cu amplasarea scutului antirachetă, sau, dacă vreți, a obiectat puternic la o armă defensivă: pentru că anti-rachetele pot doborî rachete nucleare ruse și atunci alterează echilibrul militar al rachetelor ofensive, destructive, al arsenalului nuclear.

În logica strâmbă a Moscovei, faptul că tu ai 24 de interceptori, care pot doborî între 12 și 24 rachete statistic în apărare, trebuie dublat, în mod echivalent, cu arme ofensive rusești, în aceeași cantitate, pentru a menține „echilibrul terorii”. E o logică ce se regăsește în negocierea tratatului Start 3 (Start 2 revizuit), în preambulul documentului.

Dacă e să discutăm nu despre echilibrul armelor nucleare, ci despre libertatea deplasării capabilităților militare pe teritoriul național suveran, și aici am avut o abordare cu dublă măsură a Rusiei. Pe de o parte, Dmitri Peskov ne anunță dreptul suveran de amplasare a capabilităților militare în orice loc al teritoriului național, suveran, al Rusiei.

Pe de altă parte, același Peskov, Putin, toți politicienii de prim rang și establishmentul militar rus, de la Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei ruse, în jos, au obiectat atunci când statele membre NATO și-au asumat, la summitul de la Varșovia, dreptul de a mișca liber categoriile de forțe ale alianței pe teritoriul suveran al statelor membre. Deci Rusia are voie să amplaseze arme peste tot pe teritoriul său, NATO nu.

Argumentul invocat de Rusia în acest caz, al „apropierii trupelor și instalațiilor militare ale NATO de frontierele Federației Ruse” a fost o pretinsă asumare a unui pseudo-angajament de către SUA în fața lui Mihail Gorbaciov că nu vor fi amplasate armamente militare în noile state NATO.

Gorbaciov însuși a negat o asemenea asumare, a neextinderii Alianței, în timp ce Rusia nu e în stare să producă niciun document care să prevadă ca statele noi membre ale NATO să nu fie apărate de articolul 5, pe motiv că ar fi existat o înțelegere la extindere.

În particular, reprezentanții ruși prezintă fie o referire la o înțelegere verbală, tip gentlemen’s agreement cu partea americană, fie, alternativ, fac referire aluzivă la o pretinsă înțelegere secretă făcută cu Germania la ora reunificării vizând apărarea intereselor ruse în Alianță, odată ce a fost acceptată nu numai unificarea, ci și intrarea automată a statului reunificat în NATO.

În toate aceste cazuri, referințele sunt nule și neavenite. Fie sunt negate de plano, de către cei implicați, fie ar fi vorba despre înțelegeri secrete între diferite state, fără posibilitatea ca o asemenea înțelegere netransparentă să se repercuteze asupra acțiunilor publice sau activității terților, vezi relația între NATO și statele membre noi, intrate după 1990 în Alianță.

De reținut este, însă, abordarea cu dublă măsură a Rusiei pe orice temă, dar și revizionismul în raport cu regulile dreptului internațional și măsurile de creștere a încrederii, care prevăd consultări în privința lucrărilor de orice fel în proximitatea frontierei, amplasării obiectivelor economice poluante în aceeași zonă, cu atât mai mult amplasarea armamentului ofensiv capabil să lovească dincolo de frontieră, la vecini, caz în care nu numai consultările, dar și acordul statelor vizate este necesar, pentru o bună relație de vecinătate.