VREMEA. Temperaturi la EXTREME! România, între 18 grade și -10

VREMEA. Temperaturi la EXTREME! România, între 18 grade și -10

Administraţia Naţională de Meteorologie – ANM a precizat că vremea anormal de caldă va continua și în cursul zilei de vineri.

VREMEA. Temperaturile în țară sunt chiar şi cu 15 grade mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, cu maxime de până la 18 grade. În luna februarie, vor alterna perioadele calde cu cele reci.

 

"În acest sfârşit de săptămână, vor fi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal. Ziua de duminică va foarte călduroasă, aşteptăm maxime chiar şi de peste 15 grade în partea de sud-est a ţării, estimăm chiar 18-19 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, însemnând cu mai mult de 15 grade faţă de cum ar fi normal la început de lună februarie",a declarat, pentru Mediafax, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu.

 

Reprezentanţii ANM au menţionat că în următoarele zile vremea va fi frumoasă, cu temperaturi peste normalul acestei perioade, astfel, joi vor fi maxime de 14 grade, iar vineri, vor mai urca până la 15 grade, iar minimele vor fi, în mare parte a ţării, tot pozitive.

 

Doar în depresiuni se vor înregistra, pe timp de noapte, chiar şi -10 grade.

"Nu scăpăm nici de precipitaţii în extindere, începând de vineri seară, chiar şi sâmbătă. Vor fi sub formă de ploi, pe arii extinse în jumătatea de veste, unde devin moderate cantitativ, ceva mai puţine şi mai slabe, în rest. Aşteptăm şi la munte precipaţii sub formă lichidă, în special la altitudini sub 1500 de metri, dar cu riscul de producere a poleiului, iar la altitudini mai înalte, predomină ninsorile, care temporar sunt asociate şi cu intensificări ale vântului", a adăugat meteorologul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News