Nea Florică, mare amator de remi. Tot „Monumentu”-l cunoaște. Apare primul pe alee, cu pietrele sub braț. În urma lui, la un pas, niciodată în rând cu el, un bătrânel cocârjat, scuipându-și bojocii de-atâta tușitură după țigara ce doar a aruncat-o, se târâie gâfâind cu o plasă în care ține o pistelcă lustruită de-atâta joc. ”Care te-a-mbrăcat, cumnate! Nu te-o pune dracu s-o mierlești, că n-am bani nici de-un pahar cu apă!”.

Ajunși la masa din beton, aruncă țoala ca pe un prostovol, o netezește cu palmele-i zgrunțuroase și se apucă de amestecat pietrele. În așteptarea partenerilor, bătrânelul dispare. Când se întoarce după un sfert de ceas, jocul e în toi. El își vede de-ale lui: desface o sticlă cu bere, o tranzvazează într-o halbă, cu grijă ca gulerul să nu dea pe dinafară. O așază apoi în fața lui nea Florică, după care, asemenea unui câine credincios, se postează în spatele acestuia. Nu scoate un cuvânt.

... Florică, băiat finuț, „zburat” pe ulița ce străjuiește calea ferată din marginea cartierului Radu Negru, e astăzi, duminică, mai fără astâmpăr ca oricând. Abia așteaptă să se întâlnească cu Steluța. Săptămâna trecută, după ce și-au dat întâlnire la ceas, au coborât pe Regală, până la „Popular”. Procurase bilete din vreme la „O floare și doi grădinari”. A plâns Steluța lui ca după mort. S-au urcat în tramvaiul de Brăilița și a „răsturnat-o” în poartă la mamă-sa, așa cum îi promisese: curată pahar și nemozolită. Atât i-ar fi trebuit!

Fratele Steluței, de peste gard, îl studie din cap până-n picioare. Îi ceru o țigară. Și-ncă una. „Gura! Ciocu mic! Aicea calci pe halca mea de avere! Care te-a-mbrăcat!”. Știa Florică ce știa: ăi din Radu Negru erau rivalii de moarte ai ălora din Brăilița. Din pricina asta, la plecarea de-acasă, Florică nu-și legase cuțitul la ciorap, de teamă să nu facă vreo prostie.

Azi n-a mai dus-o la film. S-au așezat la o masă, sub umbrar, la „Arion Ciuplea”, unde au comandat câte patru mici și o bere. Au coborât, apoi, Vadul Danubiului, ținând agale tăietura falezei Dunării până la siloz. Într-amurg au luat-o cătinel spre Brăilița.

La colțul uliței, fratele Steluței juca de zor barbut cu alți patru tovarăși de halcă. Îl salutară pe Florică, așa, ca pe unul de-al lor, invitându-l să intre în joc. N-avea bani mulți pe el. Pierdu mai mult de bunăvoie, neuitând să-și oprească un ban de tramvai. Apoi, dădu să plece, când, dintr-odată se văzu înconjurat de cei cu care se încinsese la babaroase. Îl trecură toate apele. „Și zi, măi, Florică, așa-i că-ți place pe ulița noastră?”, îl înțepă fratele Steluței. „Nu zic nu, de ce-aș zice?”, îngâimă Florică, intuind ce-l așteaptă. „Da dacă-ți place pe la noi, ia de bea și tu o cană cu apă, să vezi ce limpede și rece îi”. Unul dintre ei îi întinse o cană de tablă cu smalțul sărit, legată cu lanț de cișmeaua din apropiere. Bău, chiar că-i era sete după micii de peste zi. „Bună?” „Bună!”, răspunse Florică. „Atunci, care te-a-mbrăcat, ia mai ia de bea una, să vezi ce te întărește!”. Cu chiu cu vai mai goli o cană. „Ai văzut? Apă ca a noastră mai rar găsești. Ia, de mai ia una!”. Florică luă cana plină făcându-se că o duce la gură. Dădu roată cu ochii primprejur și, când îi veni bine o aruncă în fața celui care-l servise. Ceilalți, zburătăciți, s-au ferit din calea lui. A zbughit-o dintre ei ca din pușcă. Tot într-o goană a ținut-o până în capul uliței simțind în ceafă răsuflarea barbugiilor, în mâinile cărora sticleau tăișurile șundelelor. A tropăit pe calea ferată până la gară mai dihai decât un cal ce băuse un uluc cu apă.

În următoarea duminică, Florică, îmbrăcat la patru ace, cu un tort într-o mână cumpărat de la cofetăria doamnei Capsali și cu un buchet de trandafiri în cealaltă, a bătut la poarta Steluței. A cerut-o de nevastă. Nunta au tocmit-o la salon, „La saivane”, în Radu Negru.

Cum altfel, fratele Steluței, cavaler de onoare! La masă, un chelner a stat în spatele lui toată noaptea. Cum se golea paharul cu apă, chelnerul îl umplea imediat: „Din partea lui domn ginerică, pentru cumnatul, să trăiască, să mai dea!”. Florică, alături de el înălța complice paharul, urându-i sănătate.

Mai pe după cântatul cocoșilor, se apropie de el bătându-l pe umăr, îmbunat: „Hai, treacă de la mine, hai, să cinstim și noi o bere. Două halbe la băiatu! Una pentru mine, una pentru cumnatu!”.

Într-o clipită, chelnerul se execută. Ciocniră halbele. Cumnatul, închizând ochii se repezi ducând halba la gură. De când aștepta! Florică îl privi cum se schimonosește, aruncându-i de sus: „Așa-i că-i rece și limpede? Să vezi ce te întărește. Ciocu mic! Care te-a-mbrăcat!”...