Ciocnire GROAZNICĂ. 27 de persoane, RĂNITE. Cele mai multe VICTIME sunt ELEVI

Ciocnire GROAZNICĂ. 27 de persoane, RĂNITE. Cele mai multe VICTIME sunt ELEVI

Coliziunea dintre un autocar și un autoturism a dus la rănirea a 27 de persoane, cei mai mulți dintre aceștia fiind elevi.

Douăzeci şi şapte de persoane au fost rănite, dintre care patru grav, într-un accident rutier produs joi pe o şosea naţională din sud-vestul Franţei, transmit Reuters şi France 3, citând autorităţi locale.

Un autocar în care se aflau 45 de elevi de liceu a intrat în coliziune cu un automobil, în jurul orei locale 13.00, între localităţile Eauze şi Manciet, departamentul Gers.

În urma impactului, autocarul s-a răsturnat pe o parte, în afara carosabilului.

Potrivit mai multor surse citate de Agerpres, 27 de persoane au fost rănite, dintre care patru grav, dar toţi răniţii sunt conştienţi.

La locul accidentului au sosit echipaje şi două elicoptere ale serviciilor de urgenţă.

Autocarul transporta 50 de persoane, dintre care 45 de elevi ai liceului Jean Rostand din Eauze.

Luna trecută, şase adolescenţi şi-au pierdut viaţa când un tren a lovit un autobuz şcolar la o trecere de nivel cu calea ferată în apropiere de Perpignan, în sud-vestul Franţei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News