LOVITURĂ pentru STATUL ROMÂN. Un CUPLU de GAY a cîștigat un PROCES CAPITAL
- Adrian Dumitru
- 11 ianuarie 2018, 22:59
Un cuplu de gay a câștigat o luptă din războiul pe care îl duce cu statul român.
Soții Adrian Coman și Clabourn Hamilton au câștigat, la Luxemburg, diferendul pe care îl au.
Cei doi bărbați s-au căsătorit în Belgia, în 2010, dar autoritățile române nu recunosc dreptul americanului de a primi permis de ședere și de muncă în România, în baza căsătoriei încheiate cu românul.
De mai bine de cinci ani, ei încearcă să-și obțină drepturile în justiție. Cazul lor a ajuns, în 2016, la Curtea Constituțională a României, care a cerut opinia Curții de Justiție a UE.
Avocatul General al Curții cu sediul la Luxemburg, Melchior Wathelet, a decis că, deși România și alte state membre nu pot fi obligate să autorizeze căsătorii între persoane de același sex, ele nu au voie nici să împiedice libera circulație și dreptul la viață privată.
Avocatul a mai constatat că noțiunea de „soț” din directivele europene referitoare la libertatea de mișcare include și pe partenerul de același sex dintr-o terță țară.
Concluziile Avocatului de la Luxemburg nu reprezintă verdictul Curții, dar ele îl anticipează în mare măsură, a explicat Iustina Ionescu, avocata de la organizația ACCEPT, pentru europalibera.org.
”22 din 28 de state asigură o formă de protecție juridică cupurilor de același sex, și România se află într-un număr foarte restrâns de țări, mai ales est-europene (care fac excepție). Avocatul General s-a referit la acesta aspect și probabil la fel va face Curtea în decizia ei viitoare”, a spus Iustina Ionescu.